Osho - Despre iubire

Joaca trebuie sa ramana viata ta. Munca trebuie sa fie doar un mijloc de a te juca. Nu-ti transforma viata intr-o rutina de munca, pentru ca scopul vietii e joaca. A fi viu inseamnă a avea simţul umorului, a avea o profundă calitate de a iubi şi de a te juca in voie. Iubirea nu este o relaţie intre două persoane. Ea este un stadiu al conştiinţei tale.


Reprimarea este să trăieşti o viaţă pe care nu trebuia s-o trăieşti, să faci lucruri pe care n-ai vrut niciodată să le faci, să fii ceea ce nu eşti. Reprimarea este autodistrugere. Este sinucidere, lentă, desigur, dar foarte sigură, este o otrăvire gradată.Tăcerea este spaţiul in care omul se trezeşte.

Dacă adevărul nu este al vostru, atunci nu este adevăr. Pentru a fi adevăr trebuie să vă aparţină, să provină din experienţa voastră; adevărul nu poate fi imprumutat.Adevărata savoare a vieţii se găseşte inlăuntrul vostru.Renunţă la comparaţii şi poţi să te bucuri de viaţă la maxim.Amintiţi-vă intotdeauna cand să vă opriţi: nu mergeţi pană la extrem. Puţină inţelepciune nu strică, dar nici puţină nebunie. Combinaţia justă intre ele va face din dumneavoastră un Buddha.

Sunt doar două feluri de oameni pe lume: cei care incearcă să-şi umple goliciunea interioară şi acele persoane foarte rare şi deosebite care incearcă să-şi vadă această goliciune.Transformă lumescul in sacru. Transformă acest ţărm in ţărmul celălalt, transformă pămantul in paradis.Primul lucru este acela de a te accepta in mod profund pe tine insuţi. Fiecare se simte inferior intr-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii.


Iubirea nu se naşte in voi decat dacă deveniţi un cerc perfect: un intreg mulţumindu-se cu sine. Atunci iubiţi tot ceea ce vine spre voi.Iubirea este un produs al spiritului meditativ. Ea nu este legata de sex, ci de dhyana - meditaţie. Cu cat pătrundeţi mai mult in tacere, cu atat mai mult vă veţi simţi in armonie cu voi inşivă, cu atat mai mult veţi avea o senzaţie de realizare şi de prezenţă a unei noi expresii a fiinţei voastre.

Incepeţi să iubiţi. Nu o anumită persoană - acest lucru se poate intampla, dar e cu totul altceva - incepeţi să iubiţi. Şi această iubire devine pentru voi un mod de viaţă. Ea nu se transformă niciodată in repulsie, pentru că este mai presus de atracţie.

Cunoaşterea inseamnă implinire; a cunoaşte este a fi.Adevăratul curaj constă in a avea tăria de a rămane singur şi aceasta inseamnă că inţelegeţi intr-un mod perfect conştient faptul că sunteţi singur şi că nu poate fi altfel. Ori vă amăgiţi, ori trăiţi acest fapt."Daca puteti sa ramaneti singuri , absolut singuri , fie doar si o singura clipa , ego-ul va muri, eul va muri . Ego-ul nu exista in sine; el este intotdeauna in relatie cu cineva ."Daca iubirea ta este atat de mare pentru a contine si renuntarea, numai atunci se poate numi iubire. Daca renuntarea este destul de mare ca sa contina si iubirea, abia atunci este cu adevarat renuntare. Si cea mai mare crestere posibila este atunci cand un om le manifesta pe amandoua.


Omul moare pe la 30 de ani, şi este ingropat la 70. Sa nu depinzi de alţii! Fii independent in fiinţa ta! Ascultă-ţi vocea interioară! O vei putea auzi in momentul in care iţi linişteşti mintea - şi nu e greu. Şi cand spun că nu e greu, e un fapt absolut sigur: nu e greu! Dacă am putut eu, poţi si tu! Intre noi nu e diferenţă.


Un rege s-a dus la un maestru zen ca să inveţe arta grădinăritului. Maestrul l-a invăţat timp de trei ani, iar regele şi-a făcut o grădină mare şi frumoasă, in care lucrau sute de grădinari. Timp de trei ani, tot ce invăţa de la maestru experimenta in grădina sa. După trei ani, grădina era gata, şi regele l-a invitat pe maestru să vină s-o vadă. Regele avea mari emoţii, pentru că maestrul era foarte sever. Acesta avea să fie un fel de examen.

Şi ca examenul să fie trecut cu bine, au fost luate toate măsurile de precauţie ca totul să fie perfect. Numai atunci l-a adus regele pe maestru să vadă. Insă maestrul s-a intristat chiar de la inceput. S-a uitat in jur, s-a plimbat prin toată grădina şi, pe măsură ce se uita, devenea tot mai grav. Regelui i s-a făcut frică. Gravitatea maestrul nu prevestea nimic bun. Luandu-şi inima in dinţi, regele a intrebat: "Ce s-a intamplat? De ce nu-mi spui? Te-ai intristat şi tot clatini din cap. De ce? Ce nu-ţi place? Am făcut tot după cum am invăţat de la tine".

Maestrul a spus: "Grădina asta este atat de terminată incat e moartă. De asta nu-mi place. Trebuia să rămană neterminată. Unde sunt frunzele veştede? Nu văd nici o frunză uscată. Pe alei nu sunt frunze uscate, şi nici in copaci frunze care să fi ingălbenit. Unde sunt?".

"Le-am spus grădinarilor mei să le inlăture pe toate, să facă astfel incat grădina să arate perfect", a răspuns regele.

Iar maestrul a spus: "De asta arată atat de lipsită de strălucire şi neinteresantă. Se vede de la o poştă că e făcută de om. Lucrurile lui Dumnezeu nu sunt niciodată terminate".

Şi maestrul a ieşit grăbit din grădină. S-a dus la mormanul de frunze veştede, care se afla dincolo de zidul grădinii, a luat o mană de frunze şi s-a intors in grădină, unde le-a aruncat in vant. Frunzele se jucau in vant, duse pe alei de adiere. Incantat, maestrul a spus: "Uite cat de vie arată grădina!". Frunzele foşneau in vant, şopteau ca fiinţe vii. Acum grădina nu mai era moartă ca un cimitir. Foşnetul frunzelor se transformaseră in cantec, alungand liniştea mormantală.

Sursa si tot articolul: http://www.alt-fel.ro/

Comments

Popular posts from this blog

Babuinii conduc Romania - astazi babuinul Relu Fenechiu

The 10 Best Authors of Children’s Literature