cu si despre Constantin Noica
“Dumnezeu a facut întâi ceata si norii; apoi ploaia. La urma a facut vremea frumoasa.
Esti – în ce ani ? Ai cetii, ai ploii ? întreb prieteneste. Pregateste-ti, ca demiurgul, vremea frumoasa.”
“Trebuie sa te preferi, permanent, iar acum la propriu: sa nu mai citesti cartile altora, cât sa le scrii pe ale tale. Si totusi ce mult e din gândul tau într-unele carti ale altora. Singurul drept de a te prefera: ca nu sunt acolo si cele negândite înca de tine.”
“Din nou o licarire de creativitate. Cum sa faci din ea conditia de viata, când ea însasi se naste sub conditii atât de nestiute ? Dar niciodata nu mi s-a ivit fara vointa de ea. E impur, e crispat, e fara gratie – dar este.”
“Nu am avut profesori, nu m-a confiscat nimeni, nu m-a preluat nimeni cu gândul lui, nici Nae Ionescu aici, care pendula între logica si teologie, nici Brunschvicg în Franta, cu care mi-as fi putut face teza (Schita pentru istoria…) nici Hartmann sau Heidegger. Constiinta uneltelor o aveam singur si am crescut, în gândul meu, doar cu cei 10-12 mari din istoria filozofiei.”
“Primul lucru pe care trebuie sa-l spui unui tânar angajat în cultura umanista este ca abia pe la 40 de ani începe sa-si dea masura. Pe urma vei spune celui trecut de 40 ca abia la 60 de ani ar putea începe deceniul de aur al creatorului în acest plan. Iar celui de 60 trebuie sa-i spui (daca a reusit ori nu, si cine reuseste cu adevarat ?) ca e bine sa se gândeasca, atunci când scrie, la cititorul care nu s-a nascut înca.”
“Ca nu suntem tradusi ? Dar avem bucuria culturii, si poate o vom trece si altora.
Nu e nevoie de un cântec încapator cât lumea, ci de un simplu cântec încapator.
Trebuie sa-l cucerim în fiecare zi, la fel ca libertatea (Faust II), la fel ca civilizatia.
Nulla dies sine laetitia, asadar.”
“Daca am avut o reusita, în filozofie, singurul loc unde împlinirea e fara mutilare (dar si fara un continut anume), este pentru ca am avut norocul esecului în punctele unde reusita mutileaza. Am fost mântuit de mutilarea liricului pur (dupa doua poezii publicate în Vlastarul, revista Liceului Spiru Haret, Ion Barbu mi-a spus sa renunt), de mutilarea matematicii, a muzicii, a literaturii. Toate aceste esecuri s-au varsat în filozofie si au contribuit, sa spunem, la reusita. Am avut deci norocul unei singure vocatii, singura în care obtii împlinirea fara mutilare, senzatia adevarului plin.”
“Ce înseamna asadar «fapt» în materie de gândire ?
De când am început sa fim pozitivisti cu totii, prin urmare cu mult înainte de veacul al nouasprezecelea, primul lucru pe care-l cerem unei gândiri e sa se acorde cu faptele. Daca cineva teoretizeaza într-o materie anumita, lumea asculta câtava vreme, apoi întreaba: foarte bine, dar teoriile aceastea dau socoteala de fapte ? Raportarea la lucruri, la exemple, la fapt e supremul criteriu. Poti sa rostesti gânduri oricât de adânci si oricât de încheiate; poti sa construiesti sisteme care sa tina oricât de bine; daca nu explici «faptele», gândurile înfatisate nu vor avea nici o temeinicie.”
“Nu stim unde ne este esentialul. Alegem între una si alta, în fiecare ceas al vietii, dar fara controlul legii noastre. Sau poate: fugim de propria noastra lege, alegând.”
“Cultura ca însusire, asimilare, hrana. Cultura ca tacere.”
“Orice om la sfârsitul vietii trebuie sa scrie Autobiografia unei idei.
Ce e mai adânc în noi decât noi însine este gândul.
Ce gând te-a purtat ?
Ce gând ai slujit ?”
“Ordinea vine totusi de afara. Refuzul lumii nu e o lasitate. Pune-te în situatia de a medita. Vei medita, poate.”
“Dintre toate roadele pamântului, omul e singurul care nu se coace niciodata. Nu exista maturitate; doar tinerete.
Pentru societate e un dezastru: de aci conflicte, catastrofe si inadecvari de tot soiul: ideologii si stiinte perfecte pentru oamenii necopti.
Pentru ins e o binecuvântare: ramâne ingenuu toata viata.”
“Numai vointa de creatie si întelepciune duce la creatie si întelepciune. Har nu încape de-a lungul drumului.”
“Ce se poate face cu acest «a gândi» românesc plin de masura ? Experienta de întelepciune – poate; dar experienta de filozofie ?
A gândi e, în general, tocmai dimpotriva: a te dezinteresa, a te înstraina. Sau poate fi si asta; a fost si asta – iar atunci s-a întâmplat filozofia. Când se vorbeste de <> prin raport la întelepciunea taraneasca, se face o amabila deviere de sens. Dar fara îndoiala ca e vorba si aici de o anumita sensibilitate filozofica. Întrebarea e: fara a fi sensibilitatea aceasta o filozofie, poate fi obtinuta o filozofie în prelungirea ei? Si are sorti sa fie o filozofie mare ?”
“Trei lucruri ne pot lasa indiferenti: politica, istoria si timpul. Tot ce e bun, tot ce e cultura iese din timp.”
“A-ti lasa, la moarte, sufletul lui Dumnezeu.
A-L trece, primul, pe lista mostenitorilor…”
“Sunt oameni care citesc o singura carte (experienta vietii) si oameni care citesc mai multe – asta e tot.”
“Înteleg lipsa nevoii de antrenament cultural doar la cel care se aseaza în originar (ca Eminescu). Dar câti o pot face, câti o fac, astazi ? Totul este derivat, si atunci trebuie originarul secund.”
“Multumeste si zilei care nu ti-a dat nimic.”
“Cultura româna nu se face (si nu se judeca critic) dinauntrul ei, ci dinafara ei. Ea se face cu alte culturi; din alte culturi, iar daca se face cu întreaga cultura a lumii – cum a fost cazul lui Eminescu – atunci se poate obtine miracolul.
Cred ca, într-o masura mai mare ori mai mica, asa s-a întâmplat cu toate culturile (inclusiv cea greaca veche, franceza si germana). În orice caz, daca e îngaduit creatorului, ba chiar obligatoriu, sa se cufunde în geniul local, în particular în cel al limbii (cum facea iarasi Eminescu), nu e îngaduit criticului sa judece cultura româna si operele ei (vorbesc de critici si nu de cronicari) decât dupa ce a întârziat în câteva culturi mari si [în] operele lor.”
“Nu exista fericire curata decât dupa 60 de ani, când nu mai vrei nimic, când nici un calcul impur (folosirea celorlalti) nu te mai încearca - si când totul e permis (daca mai poti) si totul este din nou nevinovat, ca în ceasul prunciei.
Viata e suportabila doar dupa 60 de ani.”
despre ...
E.M.Cioran
“De ce pays qui fut le nôtre et qui n’est plus a personne, vous me pressez, apres tant d’années de silence, de vous donner des détails sur mes occupations, ainsi que sur ce monde «merveilleux» que j’ai, dites-vous, la chance d’habiter et de parcourir.[…]
Votre partialité a l’endroit de ceux de l’Occident, dont vous ne distinguez pas clairement les défauts, est l’effet de la distance: erreur d’optique ou nostalgie de l’inaccesible. Vous ne distinguez pas davantage les lacunes de la société bourgeoise, je vous soupçonne meme de quelque complaisance a son égard. Que de loin vous en ayez une vision mirobolante, rien de plus naturel; comme je la connais de pres, mon devoir est de combattre les illusions que vous pourriez entretenir a son sujet.”
Andrei Plesu Jurnalul de la Tescani,
“Comentariul e si el un fel de a numi. Si îmi dau seama ca, oricât de frumoase au fost lucrurile pe care le-am vazut aici în lunile din urma, numai faptul de a le fi comentat le asigura, în sufletul meu, statutul unor bucurii întregi. Rostul omului creat nu e sa aiba – în mijlocul lumii – senzatii mute, emotii informe, ci sa dea nume lucrurilor, adica sa regaseasca, în ele, stratul Cuvântului.”
"Daca spiritul are realitate, atunci el trebuie recunoscut ca atare în orice întruchipare a lumii: în pomul acesta, în curba acestui deal, în forma norilor. E însa insuficient a vorbi – în aceste cazuri – de un << spirit >>generic, prezent – ca un temei abstract – în toate. Pentru a fi eficace, el trebuie sa lucreze diferentiat de la un lucru la altul, sa fie în adecvare cu fiecare obiect sau fiinta a vizibilului. Trebuie, cu alte cuvinte, sa ne reprezentam spiritul ca pe ceva specific, iar nu generic. E un fel de a întelege mai bine problema unui Dumnezeu personal…"
Gabriel Liiceanu Jurnalul de la Paltinis
“Îl rog sa-mi vorbeasca despre familia lui. <
“Asta-seara a fost vorba despre biografia lui. «Nu am biografie. Am numai carti. Licenta la 23 de ani, apoi un an de matematici si doi ani bibliotecar la facultate. Am trait în recluzie deliberata. Am refuzat orice împlinire în social, si am facut-o fara ipocrizie, cu voluptate. La 25 de ani am refuzat asistenta lui Negulescu; m-am retras la Sinaia si am tradus opt romane politiste la editura Herz. Sigur ca era o forma de teribilism. Am trait de atunci în margine, o viata pe care la început mi-am ales-o, apoi, dupa ’48, am primit-o,impusa, ca pe o bucurie - si tot ca pe o bucurie am simtit ultimii ani de închisoare. Cei zece ani de la Centrul de Logica, începând din 1964, au constituit iesirea mea în social, exact cât am avut nevoie. Orice împlinire, alta decât în carti – profesoratul, un mariaj reusit, calatoria – m-ar fi pierdut poate. Cartile sunt marturia sanatatii mele si orice altceva as fi facut, orice împlinire as fi avut m-ar fi facut sa regret viata în forma pe care deja am trait-o.»”
“[…]merg sa-i vad faimoasa camera paltiniseana în care sta retras cam
9-10 luni pe an: camera 13 de la vila 23. Este o vila saseasca asezata
pe o colina în dreapta hotelului, complet izolata. Jos e sufrageria,
iar la etaj sînt trei camere, dintre care cea mai mica, o chichineata
de 5-6 m2 (pesemne vechea camera de serviciu), este camera lui Noica.
Îmi spune ca o simte ca pe adevarata lui casa. <
mi le asez pe masuta si pat.>>”
“În timp ce îmi vorbeste îmi vine în minte imaginea lui de ieri, când l-am vizitat în chilia cu lemne si lighean cu apa pe soba; avea pe cap o bascuta care-i dadea un aer de papa bonom. Nu este iezuit, cum sunt înclinati multi sa creada, judecându-l dupa micile aplecari cu care te întâmpina si dupa tonul molcom-dulceag. Este un naiv eficace.”
Esti – în ce ani ? Ai cetii, ai ploii ? întreb prieteneste. Pregateste-ti, ca demiurgul, vremea frumoasa.”
“Trebuie sa te preferi, permanent, iar acum la propriu: sa nu mai citesti cartile altora, cât sa le scrii pe ale tale. Si totusi ce mult e din gândul tau într-unele carti ale altora. Singurul drept de a te prefera: ca nu sunt acolo si cele negândite înca de tine.”
“Din nou o licarire de creativitate. Cum sa faci din ea conditia de viata, când ea însasi se naste sub conditii atât de nestiute ? Dar niciodata nu mi s-a ivit fara vointa de ea. E impur, e crispat, e fara gratie – dar este.”
“Nu am avut profesori, nu m-a confiscat nimeni, nu m-a preluat nimeni cu gândul lui, nici Nae Ionescu aici, care pendula între logica si teologie, nici Brunschvicg în Franta, cu care mi-as fi putut face teza (Schita pentru istoria…) nici Hartmann sau Heidegger. Constiinta uneltelor o aveam singur si am crescut, în gândul meu, doar cu cei 10-12 mari din istoria filozofiei.”
“Primul lucru pe care trebuie sa-l spui unui tânar angajat în cultura umanista este ca abia pe la 40 de ani începe sa-si dea masura. Pe urma vei spune celui trecut de 40 ca abia la 60 de ani ar putea începe deceniul de aur al creatorului în acest plan. Iar celui de 60 trebuie sa-i spui (daca a reusit ori nu, si cine reuseste cu adevarat ?) ca e bine sa se gândeasca, atunci când scrie, la cititorul care nu s-a nascut înca.”
“Ca nu suntem tradusi ? Dar avem bucuria culturii, si poate o vom trece si altora.
Nu e nevoie de un cântec încapator cât lumea, ci de un simplu cântec încapator.
Trebuie sa-l cucerim în fiecare zi, la fel ca libertatea (Faust II), la fel ca civilizatia.
Nulla dies sine laetitia, asadar.”
“Daca am avut o reusita, în filozofie, singurul loc unde împlinirea e fara mutilare (dar si fara un continut anume), este pentru ca am avut norocul esecului în punctele unde reusita mutileaza. Am fost mântuit de mutilarea liricului pur (dupa doua poezii publicate în Vlastarul, revista Liceului Spiru Haret, Ion Barbu mi-a spus sa renunt), de mutilarea matematicii, a muzicii, a literaturii. Toate aceste esecuri s-au varsat în filozofie si au contribuit, sa spunem, la reusita. Am avut deci norocul unei singure vocatii, singura în care obtii împlinirea fara mutilare, senzatia adevarului plin.”
“Ce înseamna asadar «fapt» în materie de gândire ?
De când am început sa fim pozitivisti cu totii, prin urmare cu mult înainte de veacul al nouasprezecelea, primul lucru pe care-l cerem unei gândiri e sa se acorde cu faptele. Daca cineva teoretizeaza într-o materie anumita, lumea asculta câtava vreme, apoi întreaba: foarte bine, dar teoriile aceastea dau socoteala de fapte ? Raportarea la lucruri, la exemple, la fapt e supremul criteriu. Poti sa rostesti gânduri oricât de adânci si oricât de încheiate; poti sa construiesti sisteme care sa tina oricât de bine; daca nu explici «faptele», gândurile înfatisate nu vor avea nici o temeinicie.”
“Nu stim unde ne este esentialul. Alegem între una si alta, în fiecare ceas al vietii, dar fara controlul legii noastre. Sau poate: fugim de propria noastra lege, alegând.”
“Cultura ca însusire, asimilare, hrana. Cultura ca tacere.”
“Orice om la sfârsitul vietii trebuie sa scrie Autobiografia unei idei.
Ce e mai adânc în noi decât noi însine este gândul.
Ce gând te-a purtat ?
Ce gând ai slujit ?”
“Ordinea vine totusi de afara. Refuzul lumii nu e o lasitate. Pune-te în situatia de a medita. Vei medita, poate.”
“Dintre toate roadele pamântului, omul e singurul care nu se coace niciodata. Nu exista maturitate; doar tinerete.
Pentru societate e un dezastru: de aci conflicte, catastrofe si inadecvari de tot soiul: ideologii si stiinte perfecte pentru oamenii necopti.
Pentru ins e o binecuvântare: ramâne ingenuu toata viata.”
“Numai vointa de creatie si întelepciune duce la creatie si întelepciune. Har nu încape de-a lungul drumului.”
“Ce se poate face cu acest «a gândi» românesc plin de masura ? Experienta de întelepciune – poate; dar experienta de filozofie ?
A gândi e, în general, tocmai dimpotriva: a te dezinteresa, a te înstraina. Sau poate fi si asta; a fost si asta – iar atunci s-a întâmplat filozofia. Când se vorbeste de <
“Trei lucruri ne pot lasa indiferenti: politica, istoria si timpul. Tot ce e bun, tot ce e cultura iese din timp.”
“A-ti lasa, la moarte, sufletul lui Dumnezeu.
A-L trece, primul, pe lista mostenitorilor…”
“Sunt oameni care citesc o singura carte (experienta vietii) si oameni care citesc mai multe – asta e tot.”
“Înteleg lipsa nevoii de antrenament cultural doar la cel care se aseaza în originar (ca Eminescu). Dar câti o pot face, câti o fac, astazi ? Totul este derivat, si atunci trebuie originarul secund.”
“Multumeste si zilei care nu ti-a dat nimic.”
“Cultura româna nu se face (si nu se judeca critic) dinauntrul ei, ci dinafara ei. Ea se face cu alte culturi; din alte culturi, iar daca se face cu întreaga cultura a lumii – cum a fost cazul lui Eminescu – atunci se poate obtine miracolul.
Cred ca, într-o masura mai mare ori mai mica, asa s-a întâmplat cu toate culturile (inclusiv cea greaca veche, franceza si germana). În orice caz, daca e îngaduit creatorului, ba chiar obligatoriu, sa se cufunde în geniul local, în particular în cel al limbii (cum facea iarasi Eminescu), nu e îngaduit criticului sa judece cultura româna si operele ei (vorbesc de critici si nu de cronicari) decât dupa ce a întârziat în câteva culturi mari si [în] operele lor.”
“Nu exista fericire curata decât dupa 60 de ani, când nu mai vrei nimic, când nici un calcul impur (folosirea celorlalti) nu te mai încearca - si când totul e permis (daca mai poti) si totul este din nou nevinovat, ca în ceasul prunciei.
Viata e suportabila doar dupa 60 de ani.”
despre ...
E.M.Cioran
“De ce pays qui fut le nôtre et qui n’est plus a personne, vous me pressez, apres tant d’années de silence, de vous donner des détails sur mes occupations, ainsi que sur ce monde «merveilleux» que j’ai, dites-vous, la chance d’habiter et de parcourir.[…]
Votre partialité a l’endroit de ceux de l’Occident, dont vous ne distinguez pas clairement les défauts, est l’effet de la distance: erreur d’optique ou nostalgie de l’inaccesible. Vous ne distinguez pas davantage les lacunes de la société bourgeoise, je vous soupçonne meme de quelque complaisance a son égard. Que de loin vous en ayez une vision mirobolante, rien de plus naturel; comme je la connais de pres, mon devoir est de combattre les illusions que vous pourriez entretenir a son sujet.”
Andrei Plesu Jurnalul de la Tescani,
“Comentariul e si el un fel de a numi. Si îmi dau seama ca, oricât de frumoase au fost lucrurile pe care le-am vazut aici în lunile din urma, numai faptul de a le fi comentat le asigura, în sufletul meu, statutul unor bucurii întregi. Rostul omului creat nu e sa aiba – în mijlocul lumii – senzatii mute, emotii informe, ci sa dea nume lucrurilor, adica sa regaseasca, în ele, stratul Cuvântului.”
"Daca spiritul are realitate, atunci el trebuie recunoscut ca atare în orice întruchipare a lumii: în pomul acesta, în curba acestui deal, în forma norilor. E însa insuficient a vorbi – în aceste cazuri – de un << spirit >>generic, prezent – ca un temei abstract – în toate. Pentru a fi eficace, el trebuie sa lucreze diferentiat de la un lucru la altul, sa fie în adecvare cu fiecare obiect sau fiinta a vizibilului. Trebuie, cu alte cuvinte, sa ne reprezentam spiritul ca pe ceva specific, iar nu generic. E un fel de a întelege mai bine problema unui Dumnezeu personal…"
Gabriel Liiceanu Jurnalul de la Paltinis
“Îl rog sa-mi vorbeasca despre familia lui. <
“Asta-seara a fost vorba despre biografia lui. «Nu am biografie. Am numai carti. Licenta la 23 de ani, apoi un an de matematici si doi ani bibliotecar la facultate. Am trait în recluzie deliberata. Am refuzat orice împlinire în social, si am facut-o fara ipocrizie, cu voluptate. La 25 de ani am refuzat asistenta lui Negulescu; m-am retras la Sinaia si am tradus opt romane politiste la editura Herz. Sigur ca era o forma de teribilism. Am trait de atunci în margine, o viata pe care la început mi-am ales-o, apoi, dupa ’48, am primit-o,impusa, ca pe o bucurie - si tot ca pe o bucurie am simtit ultimii ani de închisoare. Cei zece ani de la Centrul de Logica, începând din 1964, au constituit iesirea mea în social, exact cât am avut nevoie. Orice împlinire, alta decât în carti – profesoratul, un mariaj reusit, calatoria – m-ar fi pierdut poate. Cartile sunt marturia sanatatii mele si orice altceva as fi facut, orice împlinire as fi avut m-ar fi facut sa regret viata în forma pe care deja am trait-o.»”
“[…]merg sa-i vad faimoasa camera paltiniseana în care sta retras cam
9-10 luni pe an: camera 13 de la vila 23. Este o vila saseasca asezata
pe o colina în dreapta hotelului, complet izolata. Jos e sufrageria,
iar la etaj sînt trei camere, dintre care cea mai mica, o chichineata
de 5-6 m2 (pesemne vechea camera de serviciu), este camera lui Noica.
Îmi spune ca o simte ca pe adevarata lui casa. <
mi le asez pe masuta si pat.>>”
“În timp ce îmi vorbeste îmi vine în minte imaginea lui de ieri, când l-am vizitat în chilia cu lemne si lighean cu apa pe soba; avea pe cap o bascuta care-i dadea un aer de papa bonom. Nu este iezuit, cum sunt înclinati multi sa creada, judecându-l dupa micile aplecari cu care te întâmpina si dupa tonul molcom-dulceag. Este un naiv eficace.”
Comments