Scrisoare catre ticalosi
“In satul meu pierdut in zapezile acelui an incepea sa se nasca zvonul ca tovarasii vor nimici averea taranilor. Si, bineinteles, cei care raspindeau zvonurile, pregatind oroarea, erau cei mai bicisnici din sat, cei mai ticalosi, cei care isi vindusera pamintul si animalele pe bautura. Unul dintre acestia era poreclit Iepuras.
Ei, bine, in primavara, cind pamintul incepea sa se zvinte, au inceput sa bata in poarta cei de la primarie si invatatorii, si un tovaras de la raion. Instinctiv, oamenii se aratau retinuti sau pur si simplu nu raspundeau. Altii vorbeau amenintator si ridicau demonstrativ cite o sapa, ca si cum tocmai atunci aveau nevoie de ea.
A venit si vara. Haitele s-au repezit asupra satului, au inceput sa-i vineze pe oamenii care isi duceau vitele la pascut chiar pe ogoarele lor, ii amendau. Griul a fost luat de echipe de la raion. Tin minte ca parintii au venit acasa fara nici un bob. Au “furat” in cele din urma un sac din recolta lor. Auzi, au “furat”... Au mers noaptea cu caii nostri la multi kilometri, in munte, la niste rude, sa-l macine.
Si, in sfirsit, a venit si ziua blestemata in care, dupa ce mai intii mi-au chemat tatal si l-au snopit in bataie la “Sfatul Popular”, fara sa-i spuna un cuvint, au intrat in ograda si au apucat caii de capestre. In imaginea copilului de atunci, caii erau mai mult decit prietenii nostri. N-as fi ingaduit nimanui nici macar sa strige la ei.
Am crescut o data cu ei, ne jucam pe sub burta lor, ii mingiiam, ne suiam pe ei, ii sarutam pe boturile cu care ne apucau in joaca de camasa...
M-am atirnat cu disperare de bratul unuia dintre calai, cu o putere care l-a speriat, cu ochii scosi din orbite.
Si azi, dupa atita timp, visez caii nostri, cimpurile si via, si duruitul carutei pe care il recunosteam de departe... M-am instruit, am vazut lumea, am cunoscut oameni si mentalitati, am citit istorie adevarata, dar nu pot sa uit ceea ce m-a marcat pentru toata viata. De aceea, cind aud de comunism si comunisti, chiar daca in Occident notiunile pot sa aiba alt sens, am o reactie organica de greata si furie.
Dupa ce au luat toate animalele, secaturile le-au ales pe cele mai falnice dintre ele. Le-au dus la abator si le-au folosit ca hrana pentru pesti.
Doamne, cite lucruri mai sint de facut in tara asta!”
Mihai Ungureanu - memorii, extras din editorialul lui Grigore Cartianu din Evenimentul zilei
Ei, bine, in primavara, cind pamintul incepea sa se zvinte, au inceput sa bata in poarta cei de la primarie si invatatorii, si un tovaras de la raion. Instinctiv, oamenii se aratau retinuti sau pur si simplu nu raspundeau. Altii vorbeau amenintator si ridicau demonstrativ cite o sapa, ca si cum tocmai atunci aveau nevoie de ea.
A venit si vara. Haitele s-au repezit asupra satului, au inceput sa-i vineze pe oamenii care isi duceau vitele la pascut chiar pe ogoarele lor, ii amendau. Griul a fost luat de echipe de la raion. Tin minte ca parintii au venit acasa fara nici un bob. Au “furat” in cele din urma un sac din recolta lor. Auzi, au “furat”... Au mers noaptea cu caii nostri la multi kilometri, in munte, la niste rude, sa-l macine.
Si, in sfirsit, a venit si ziua blestemata in care, dupa ce mai intii mi-au chemat tatal si l-au snopit in bataie la “Sfatul Popular”, fara sa-i spuna un cuvint, au intrat in ograda si au apucat caii de capestre. In imaginea copilului de atunci, caii erau mai mult decit prietenii nostri. N-as fi ingaduit nimanui nici macar sa strige la ei.
Am crescut o data cu ei, ne jucam pe sub burta lor, ii mingiiam, ne suiam pe ei, ii sarutam pe boturile cu care ne apucau in joaca de camasa...
M-am atirnat cu disperare de bratul unuia dintre calai, cu o putere care l-a speriat, cu ochii scosi din orbite.
Si azi, dupa atita timp, visez caii nostri, cimpurile si via, si duruitul carutei pe care il recunosteam de departe... M-am instruit, am vazut lumea, am cunoscut oameni si mentalitati, am citit istorie adevarata, dar nu pot sa uit ceea ce m-a marcat pentru toata viata. De aceea, cind aud de comunism si comunisti, chiar daca in Occident notiunile pot sa aiba alt sens, am o reactie organica de greata si furie.
Dupa ce au luat toate animalele, secaturile le-au ales pe cele mai falnice dintre ele. Le-au dus la abator si le-au folosit ca hrana pentru pesti.
Doamne, cite lucruri mai sint de facut in tara asta!”
Mihai Ungureanu - memorii, extras din editorialul lui Grigore Cartianu din Evenimentul zilei
Comments