Andy Ludu - Pastila de seara
8 Ianuarie 2002
Cum mor barbatii? Da, cum mor ei? Barbatii mor cu mult zgomot. Doar ca nu se aude. Uite asa, cum nu se aude. Asa cum nu se aud lucrurile. Unii mor si in mare zgomot si in mari dureri... doar ca in linistea patului lor. Stiu pe cei care au murit iubind. Stiu inca pe altii care au murit iubind. Barbatii mor de prea multe intrebari. Uneori, desi asta e mai de graba o exceptie decat o regula, mor de prea multa pasiune. Barbatii mor din instinct in ciuda faptului ca femeile mor mai bine in aceasta zona. Niciodata insa nu mor din plictiseala. Iar femeile, in negru sau in alb, ii asista. Cu picioare lungi si corpuri reale ele ii admira murind. Cu gleznele lor fine, cu obraji plati si mati, cu ochii umbriti si zabreliti, cu soldurile nelinistite, cu fundurile arcuite. Ii vad ca pe un sir de heringi pusi la uscat in colt. Oricat i-ar iubi. Si va jur ca si unii si altii iubesc nebuneste. Doar ca nu stiu sa ia bilete la teatrul acesta. Cei mai multi dintre barbati, cand le vine ceasul, incep sa puna intrebari absurde. Ceea ce este de necrezut este ca e asa de simplu sa-i vindeci, e asa de usor sa le linistesti durerile. Barbatii sunt toti convinsi fara exceptie--si aici intra chiar si cei foarte cunoscatori--ca iubirea e cea mai importanta componenta a vietii. Si aici intervine conflictul. Barbatii sunt in general destepti dar nu pot sa o spuna nici articuleze. Iar din nefericire unele femei nu pot trai decat daca sunt aplaudate. Desigur iubesc, desigur mangaie, dar vor sa fie aplaudate si de un cadavru. Si aici intra in functiune legea traficului pe drumuri strimte. Doamne, Doamne, cata dragoste irosita.
P.S.
Sa-ti spun cum te iubesc? Te iubesc cu durere. Te iubesc mai ales de departe. Te iubesc in neliniste, te iubesc in fiecare secunda. Nu exista nimic sa ma linisteasca. Iau filme, beau, fug, ard, alerg, si tu iesi desupra acestora cu nonsalanta mereu. Viata mea fara tine este un sir infinit de fraze: prima este o intrebare, restul sunt ghilimele. Si atunci vreu sa-ti dau telefon macar dar stiu ca nu te voi gasi. Sau nu te voi gasi singura. Sau nu voi nimeri cesul prielnic in care sa-ti simt in voce bratele incolacindu-se in jurul gatului meu. Viata mea, draga mea, imi aminteste de nebunul care dansa de unul singur in discotecile latine--caci l-am vazut in mai multe--din F... Era curat, tolerat si singur. Am trecut de faza in care credeam ca alte femei ma pot alina. Nimeni nu sopteste asa de dulce ca tine, nimeni nu promite fara vorbe ca tine. Te iubesc pentru ca te-am avut (real, imaginar, ideal) dar prea putin. Nu am dansat inca merengue-ul vietii nostre. Te-am avut intr-o promisiune, intr-o vorba pe care am pus-o la geam, te-am avut o secunda sau doar un an, cui si pe cine judeca timpul? Singurul lucru este ca nu esti acum linga mine si asta arde groaznic. Vorbesc singur, zimbesc femeilor ce seamana cu tine, iubire, cat crezi ca voi rezista asa? Imi amintesc de un fost fumator lasindu-se de fumat care spunea ca nimic, nimic in lume nu-l poate linisti. Te iubesc asa de singur si asa de disperat. Stii? M-am mutat, stau acum la etajul doi. Imi aduc de doua ori pe zi cumparaturile in pungi de plastic albastre si ma gandesc la tine. Uneva in spate exista un mare zid. Stim toti de el si cumva ne sprijinim noaptea de el. Este acela dincolo de perna si de perete. Dar eu te iubesc, intelegi? Oh, intelegi. Cum as vrea sa te trag de manecile puloverului sau paltonului sau camasii in Grande Place, oricea ar fi ea, si sa ridic trimufator bratele sus sa-ti daruiesc tot ce e frumos si spectaculos. Iti vanez zimbetul la fiecare colt. Iti respir aerul, iti privesc fotografia fascinat. Parul tau mai ales. Te rog, fa-l roscat astazi. Te iubesc total si definitiv. Stii, nu este numai nebunia care imi ocupa noaptea visand cum te iubesc si cum te tin linga mine, este ceva deasupra, uneori apare mai definit dimineata, este gustul tau necunoscut in gura mea. Exista un obicei spaniol vechi, barbatul isi arunca haina sau pelerina sa fie calcat in picioare de iubita, il stii cel putin din carti. Sufletul meu e acolo. Imi amintesc de un barbat care iubea nebuneste o femeie, cea mai frumoasa si cea mai dulce din oras. Intr-o seara, numai ei doi erau in camera ei, deasupra orasului, flori peste tot, apa minerala la gheata, vin fin in paharul ei, luminari arzind. El a scos revolverul si a tras de doua ori in pieptul ei. Nu cred ca au existat ochi mai minunati ca ei ei, mai negrii, mai dulci, mai patimasi mai linistiti ca atunci. Avea, va spun ca si cum as fi fost acolo, avea deci ea o camasa alba, incredibil de alba cu guler de matase, cu maneci lucrate, si-i statea bine in ea. Statea in canapeaua rosie si avea un pahar in mina. El era linga scrinul ei si s-a intors brusc, a tras de doua ori iar ea inca zimbea. Zgomotul s-a reflectat de zeci de ori in pereti, ea inca zimbea si el a sarit la pieptul ei cerindu-i iertare. Si spunindu-i ce bine s-a simtit ca a impuscat-o. Plingand. Ea inca zimbind si murind. Cata dragoste, cata dragoste, Doamne. Ma gandesc la ei adeseori dar nici asta nu ma ajuta sa ma linistesc. Te iubesc. Te iubesc, Doamne, dimineata cand ies sa curat. Te iubesc cand vad ceata si tremur sa ti-o trimit. Te iubesc nebuneste cand ma retrag la mine si sunt incapabil sa-ti scriu. Te iubesc la amiaza cand zambesc politicos celor cu care iau masa. Te visez si te iubesc in ochii tuturor celor ce ma asculta vorbind. La ce sa-ti scriu? Am adunat muzica pentru tine, alune bune, frunze din toate colturile lumii in care am umblat, hartii, hartii scrise, scrise. Nu pot sa ti le trimit, nu stiu de ce. Te iubesc dureros la fiecare intersectie. Oh, nu, nu te compar. Tu tu esti ceea ce vine fara voia mea, fara control, fara sa o cer. Visez ca te tin in brate, suntem in picioare si tu imi spui ca ma iubesti. Imi spui ca ma iubesti definitiv, atunci abia pot sa ma linistesc si pot sa adorm.
Cum mor barbatii? Da, cum mor ei? Barbatii mor cu mult zgomot. Doar ca nu se aude. Uite asa, cum nu se aude. Asa cum nu se aud lucrurile. Unii mor si in mare zgomot si in mari dureri... doar ca in linistea patului lor. Stiu pe cei care au murit iubind. Stiu inca pe altii care au murit iubind. Barbatii mor de prea multe intrebari. Uneori, desi asta e mai de graba o exceptie decat o regula, mor de prea multa pasiune. Barbatii mor din instinct in ciuda faptului ca femeile mor mai bine in aceasta zona. Niciodata insa nu mor din plictiseala. Iar femeile, in negru sau in alb, ii asista. Cu picioare lungi si corpuri reale ele ii admira murind. Cu gleznele lor fine, cu obraji plati si mati, cu ochii umbriti si zabreliti, cu soldurile nelinistite, cu fundurile arcuite. Ii vad ca pe un sir de heringi pusi la uscat in colt. Oricat i-ar iubi. Si va jur ca si unii si altii iubesc nebuneste. Doar ca nu stiu sa ia bilete la teatrul acesta. Cei mai multi dintre barbati, cand le vine ceasul, incep sa puna intrebari absurde. Ceea ce este de necrezut este ca e asa de simplu sa-i vindeci, e asa de usor sa le linistesti durerile. Barbatii sunt toti convinsi fara exceptie--si aici intra chiar si cei foarte cunoscatori--ca iubirea e cea mai importanta componenta a vietii. Si aici intervine conflictul. Barbatii sunt in general destepti dar nu pot sa o spuna nici articuleze. Iar din nefericire unele femei nu pot trai decat daca sunt aplaudate. Desigur iubesc, desigur mangaie, dar vor sa fie aplaudate si de un cadavru. Si aici intra in functiune legea traficului pe drumuri strimte. Doamne, Doamne, cata dragoste irosita.
P.S.
Sa-ti spun cum te iubesc? Te iubesc cu durere. Te iubesc mai ales de departe. Te iubesc in neliniste, te iubesc in fiecare secunda. Nu exista nimic sa ma linisteasca. Iau filme, beau, fug, ard, alerg, si tu iesi desupra acestora cu nonsalanta mereu. Viata mea fara tine este un sir infinit de fraze: prima este o intrebare, restul sunt ghilimele. Si atunci vreu sa-ti dau telefon macar dar stiu ca nu te voi gasi. Sau nu te voi gasi singura. Sau nu voi nimeri cesul prielnic in care sa-ti simt in voce bratele incolacindu-se in jurul gatului meu. Viata mea, draga mea, imi aminteste de nebunul care dansa de unul singur in discotecile latine--caci l-am vazut in mai multe--din F... Era curat, tolerat si singur. Am trecut de faza in care credeam ca alte femei ma pot alina. Nimeni nu sopteste asa de dulce ca tine, nimeni nu promite fara vorbe ca tine. Te iubesc pentru ca te-am avut (real, imaginar, ideal) dar prea putin. Nu am dansat inca merengue-ul vietii nostre. Te-am avut intr-o promisiune, intr-o vorba pe care am pus-o la geam, te-am avut o secunda sau doar un an, cui si pe cine judeca timpul? Singurul lucru este ca nu esti acum linga mine si asta arde groaznic. Vorbesc singur, zimbesc femeilor ce seamana cu tine, iubire, cat crezi ca voi rezista asa? Imi amintesc de un fost fumator lasindu-se de fumat care spunea ca nimic, nimic in lume nu-l poate linisti. Te iubesc asa de singur si asa de disperat. Stii? M-am mutat, stau acum la etajul doi. Imi aduc de doua ori pe zi cumparaturile in pungi de plastic albastre si ma gandesc la tine. Uneva in spate exista un mare zid. Stim toti de el si cumva ne sprijinim noaptea de el. Este acela dincolo de perna si de perete. Dar eu te iubesc, intelegi? Oh, intelegi. Cum as vrea sa te trag de manecile puloverului sau paltonului sau camasii in Grande Place, oricea ar fi ea, si sa ridic trimufator bratele sus sa-ti daruiesc tot ce e frumos si spectaculos. Iti vanez zimbetul la fiecare colt. Iti respir aerul, iti privesc fotografia fascinat. Parul tau mai ales. Te rog, fa-l roscat astazi. Te iubesc total si definitiv. Stii, nu este numai nebunia care imi ocupa noaptea visand cum te iubesc si cum te tin linga mine, este ceva deasupra, uneori apare mai definit dimineata, este gustul tau necunoscut in gura mea. Exista un obicei spaniol vechi, barbatul isi arunca haina sau pelerina sa fie calcat in picioare de iubita, il stii cel putin din carti. Sufletul meu e acolo. Imi amintesc de un barbat care iubea nebuneste o femeie, cea mai frumoasa si cea mai dulce din oras. Intr-o seara, numai ei doi erau in camera ei, deasupra orasului, flori peste tot, apa minerala la gheata, vin fin in paharul ei, luminari arzind. El a scos revolverul si a tras de doua ori in pieptul ei. Nu cred ca au existat ochi mai minunati ca ei ei, mai negrii, mai dulci, mai patimasi mai linistiti ca atunci. Avea, va spun ca si cum as fi fost acolo, avea deci ea o camasa alba, incredibil de alba cu guler de matase, cu maneci lucrate, si-i statea bine in ea. Statea in canapeaua rosie si avea un pahar in mina. El era linga scrinul ei si s-a intors brusc, a tras de doua ori iar ea inca zimbea. Zgomotul s-a reflectat de zeci de ori in pereti, ea inca zimbea si el a sarit la pieptul ei cerindu-i iertare. Si spunindu-i ce bine s-a simtit ca a impuscat-o. Plingand. Ea inca zimbind si murind. Cata dragoste, cata dragoste, Doamne. Ma gandesc la ei adeseori dar nici asta nu ma ajuta sa ma linistesc. Te iubesc. Te iubesc, Doamne, dimineata cand ies sa curat. Te iubesc cand vad ceata si tremur sa ti-o trimit. Te iubesc nebuneste cand ma retrag la mine si sunt incapabil sa-ti scriu. Te iubesc la amiaza cand zambesc politicos celor cu care iau masa. Te visez si te iubesc in ochii tuturor celor ce ma asculta vorbind. La ce sa-ti scriu? Am adunat muzica pentru tine, alune bune, frunze din toate colturile lumii in care am umblat, hartii, hartii scrise, scrise. Nu pot sa ti le trimit, nu stiu de ce. Te iubesc dureros la fiecare intersectie. Oh, nu, nu te compar. Tu tu esti ceea ce vine fara voia mea, fara control, fara sa o cer. Visez ca te tin in brate, suntem in picioare si tu imi spui ca ma iubesti. Imi spui ca ma iubesti definitiv, atunci abia pot sa ma linistesc si pot sa adorm.
Comments