Cornel Nistorescu - Cîntarea Americii

De ce sînt americanii atît de solidari între ei? Nu seama~na~ unul cu cela~lalt nici daca~ îi vopsesti! Vorbesc toate limbile pa~mîntului si alca~tuiesc un amalgam ametitor de civilizatii. Unele sînt aproape dispa~rute, altele incompatibile între ele, iar în materie de credinte religioase, nici Dumnezeu nu le mai tine socoteala. Si, totusi, tragedia americana~ a fa~cut din trei sute de milioane de oameni o mîna~ strînsa~ pe inima~. N-a sa~rit nimeni sa~ acuze Casa Alba~, armata si serviciile secrete ca~ reprezinta~ o aduna~tura~ de neispra~viti. N-a fugit nimeni sa~-si scoata~ banii din ba~nci. Nu s-a înghesuit nimeni pe stra~zile vecine sa~ caste gura. Americanii au dat fuga sa~ doneze sînge si s-au oferit ca voluntari. Dupa~ primele momente de panica~, au ridicat steagul pe ruinele fumegînde, punîndu-si tricouri, sepci si cravate în culorile drapelului national. Au fixat steaguri pe cla~diri si pe autoturisme de ziceai ca~ în fiecare loc si în fiecare automobil trece un ministru sau presedintele. Si cu orice prilej au izbucnit în cîntecul lor traditional: “God Bless America!”.
Mut ca bolovanul, am urma~rit concertul de binefacere, difuzat sîmba~ta~. O data~, de doua~ ori, de trei ori, pe tot felul de canale de televiziune. Cu Clint Eastwood, Willy Nelson, Robert de Niro, Julia Roberts, Cassius Clay, Jack Nicholson, Bruce Springsteen, Silvester Stallone, James Wood si cîti au mai fost si pe care nici un film si nici o casa~ de productie nu i-a putut aduna vreodata~ la un loc. Spiritul americanilor, de solidaritate, i-a transformat într-un cor. Cor e putin spus. Se auzea artileria grea a sufletului american. Ceea ce nu putea spune nici George W. Bush, nici Bill Clinton, nici Colin Powell fa~ra~ riscul de a se împiedica în cuvinte si sunete, se auzea ma~ret si inconfundabil în acest spectacol de binefacere. Nu stiu cum Dumnezeu toata~ aceasta~ cîntare obsedanta~ a Americii nu suna nici dogit, nici nationalist, nici ostentativ! Te fa~cea sa~ mori de ciuda~ ca~ nu esti în stare sa~-ti cînti si tu tara, fa~ra~ a risca sa~ fii socotit sovin, ridicol sau suspect de cine stie ce interese meschine. Ore întregi am urma~rit transmisia în direct si reluarea relua~rii, ascultînd povestea celui care a coborît o suta~ de etaje cu o femeie într-un scaun cu rotile, fa~ra~ sa~ stie cine este, sau a hocheistului californian, cel care s-a ba~tut cu teroristii si a împiedicat avionul ca~zut în Pennsylvania sa~ se pulverizeze într-o tinta~, omorînd alte sute sau mii de oameni. Cum Dumnezeu reuseau ei sa~ se încline în fata unui semen? Pe nesimtite, cu fiecare cuvînt si nota~ muzicala~, amintirea unora se coagula într-un mit modern al eroilor tragici. Si cu fiecare apel telefonic se adunau milioane si milioane de dolari într-o colecta~ menita~ a recompensa nu un om sau o familie, ci un spirit ce nu poate fi cumpa~rat cu nimic.
Ce Dumnezeu poate sa~-i uneasca~ pe americani într-un asemenea “hal”? Pa~mîntul acela? Istoria lor galopanta~? Puterea economica~? Banul? Ore întregi am încercat sa~ ga~sesc un ra~spuns, fredonînd melodii si îngînînd propozitii ce risca~ sa~ sune a locuri comune. Le-am întors pe toate fetele, dar n-am putut trece de o idee. Numai libertatea poate face asemenea minuni!