Marin Sorescu - Am vrut sa ma schimb

Am vrut sa ma schimb
Am vrut sa ma schimb pe unul mai bun,
L-am cautat cu lumanarea,
Inalt ca bradul , curat ca floarea,
Si care noaptea sa doarma tun.

Ce, cu mandrie sa-si zica: unul
Ca mine-n lume nu mai exista .
Frumos , cu educatie ateista,
Poti sa il cauti sa tragi cu tunul.

Ce bine! Ce bine! Ce bine!
Si, pe de alta parte, vai ce pacat!
Nimeni n-a vrut sa se dea pe mine
Si de-aceea am ramas nesckimbat

Am zarit lumina

Am zarit lumina pe pamânt
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun întrebari
Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
Si atâta lumina încât
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Îmi place ca tu stii s-o faci
Amara.


Am legat

Am legat copacii la ochi
Cu o basma verde
`Si copacii m-au g`asit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat p`as`arile la ochi
Cu o basma de nori
`si p`as`arile m-au g`asit
Cu un cîntec.
Am legat triste`tea la ochi
Cu un zîmbet.
`Si triste`tea m-a g`asit
A doua zi întro iubire.


Boala

Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos...

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.

Actorii

Cei mai dezinvolti - actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cind incep sentimentele sa se clarifice

Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!

Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.

Adam

Cu toate ca se afla in rai,
Adam se plimba pe alei preocupat si trist
Pentru ca nu stia ce-i lipseste.
Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva
Dintr-o coasta a lui Adam.
Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune
Incat chiar in clipa aceea
Si-a pipait coasta imediat urmatoare,
Simtindu-si degetele frumos fulgerate
De niste sini tari si coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O noua Eva rasarise in fata lui.
Tocmai isi scosese oglinjoara
Si se ruja pe buze.
"Asta e viata!" - a oftat Adam
Si-a mai creat inca una.
Si tot asa, de cate ori Eva oficiala
Se intorcea cu spatele
Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamiie
Adam scotea la lumina o noua cadina
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Aceasta creatie desantata a lui Adam
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieste
Si l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

Alb

Gerul iar trage cu tunul,
Dardaie-al pamantului catel,
Adevarul se-mparte la unu
Si ramane la el.

Misuna albul pe camp,
Furnicarul acesta de fulgi !
Saltul iepurelui plapand
Cu un tipat il frangi.

Calaul cu sapte maini si victima cu sapte capete

Calaul trebuia sa omoare timpul.
Acesta statea cu capul pe butuc
Si, asteptand sa i se faca seama,
Isi omora si el timpul
(Iertati-mi gluma nepotrivita)
Uitandu-se la calau, cum isi ascute barda
Si, ca sa fiu si mai explicit,
Omorandu-l la randul sau,
Putin cate putin.

Caci ckiar in timp ce calaul
Isi ascutea barda, ca sa omoare timpul,
Timpul trecea (desi cu capul pe butuc),
Imbatranindu-l, clipa de clipa, pe calau,
Facandu-i barda sa rugineasca
Si infuriindu-l s-o ascuta si mai tare,
Facandu-l sa piarda si mai mult sange,
Vreau sa spun timp,
facand sa putrezeasca fibra butucului,
Slabindu-i cercurile- ale dracului
mai sunt si cercurile butucului!-
Dar tot cedeaza si ele
La un moment dat.

Asa incat, atunci cand calaul a ridicat barda
Si-a izbit cu sete,
Alaturi s-au rostogolit doua capete:
Al victimei si al calaului,
Care, alaturi, in praf, s-au intalnit o clipa,
Bizar, si s-au pupat pe gura,-
Sarut din care s-a si nascut - ciudat -
O victima si un calau,
Gata si la locul lor, in punctul final
Cum s-ar zice.

Victima cu capul pe butuc, bineinteles.
Si, calaul ascutindu-si barda.


Ce-o fi o fi

Batai in inima: Cioc! cioc!
Intra ca tocmai vream sa ies.
De nervi, eu am un mare stoc
Si un depozit sunt de stres.

Ciocanitoarea ii da ghes
Unui stejar, in tainic loc,
Si bate cuie cu-nteles,
In coaja ce-ti va fi cojoc.

Ce-a fost a fost ! Ce-o fi , sa fie!
C-o bruma de filosofie
Tot m-am ales ,in ceasul prost.

Ciocanitoare pe de rost
Iti stiu sinistra psalmodie:
Ce-o fi sa fie, ckiar a fost.

Cercul

Mergeam pe drum. Era luna, asa, toamna.
Si m? ajunge din urma si trece pe langa mine
Un cerc.
O tuturiga mare de fier. Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat în urma: I-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturiga
Nimeni...
Si, la urma, cine se-l azvarle,
Ca era mare si greu - ca o sina de roata
de car.

M? uit inainte; cercul isi vedea de cale.
Se-nvartea repede, repede si facea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calota, de la deal
- Il vazusi, m??
- Il vazui. Si incepe s? se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scapat,
Numai Spanu, mai are butii de vin asa de mari,
Pleca si se varsa putina...
Ne miram noi asa si ne dam cu parerea,
Asta al lui Calota se facuse alb, il cam
speriase

Dracovenia,
Si mai apare si Gligorie.
- Il vazusi, m??
- Nu-l vazui. Ce s? vad?
- Cercul?
- Care cerc?
Ghita al lui Calota s-a aplecat si i-a aratat
Urma în tarana. Lasase o urma ca de roata
de car.
-E, cate urme de roti nu sunt pe drum!

Cercul a trecut, asa, valantoace, prin tot
satul.
Unii iI vedeau, altii nu.
Asa, cam din trei, pe langa care trecea,
Doi iI vedeau, unul nu...
Stand noi asa, auzim iar Vuuuu - vuu! Uuu!
Uuu!
Cam cum face o vuva mare...
Si vedem nori de praf...
- Dati-va la o parse, ca vine... Se-ntoarce...
Venea cercul de la deal, parca se inrosise putin
De-atata alergat, de-atata inspectie în
Comuna Bulzesti...

Venea dinspre Pradatorul, trecuse ozaca
prin Fratila
L-am apucat de mana pe Gligorie:
- Il vezi, m??
- Ce s? vad?
- Cercul
- Care cerc?
- Asta de trece acum pe langa noi?
Tu n-auzi ca se cutremura pamantul, vuieste,
scoate praf...
- Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu vad nimic.

Cercul s-a apropiat... i-am luat seama: s? fi zis
Ca e roata de cabrioleta? nu, ca n-avea spite...
Si prea lumina... E asa ca o aoreola de sfant...
Ca si când capul vreunui sfant s-ar fi rostogolit
în praf
Si aoreola lui il poarta ca o sina...
Si-l imbraca în stralucire...
Mergea vajaind... Si se infierbantase de-atata
invartit,
Scotea scantei, când se atingea de cate
o piatra.
Prin Seculesti, acum era aici la Gura Racului
si precis
Voia s? mearg? ,si-n Natarai la vale...

M-am dat mai aproape si i-am simtit damful:
mirosea a
Rotund perfect. A geometrie... a spuma
de geometrie,
Adica esenta esentelor...
Am cazut în genunchi,
Asa de usor si de delicat atingea pamantul
Plin de gloduri, al satului.
Ba, calca prin Bulzesti, parca-ar fi mers
Pe luna, tu-i mama masii!
M? trecusera fiorii si aproape s?-mi dea
lacrimile
De atata cinste si minune.

- E, acum iI vazusi? L-am mai intrebat odata
Pe Gligorie, care-si scotea pamantul
de sub unghii
Cu un chibrit.
- Ce s? vad?
- Cercul.
- Care cerc?
- Atunci... du-te unde plecasi, ba orbetule!
Ca eu n-am ce discuta cu astia, care nu vad
decât
Ce le arata muierea!
- Hai, m?, iI trag pe-al lui Calota...
Avusei noroc mare cu tine,
Ca fusesi aici... ca altfel,
Ne-ar fi povestit cercul în toata lumea,
Ce orbeti sunt în comuna asta.

Povestea cu cercul de foc, venit în inspectie
A circulat mult la noi, din gura în gura.
N-a reusit s-o stinga nici razboiul al doilea,
Abia mai tarziu, cu prefacerile, a trecut
pe planul doi

Si, pana la urma, au biruit ai care nu-l
vazusera.

Cioburi

1.
Ma gandesc la mine prin semne.
Nu mai pricep cuvintele
Si ma gandesc la mine
Prin semne.

2.
Observ prin ockean
O delasare a sanului tau ,stang.
Azi e luni.
Lunea sanii sunt mai obositi,
Amandoi.

3.
Pustiu.
Si o seceta ca un nai
Neatins, de-un veac, de buze.
O seceta de n-ai
Nici cu ce sa plangi.

Curiozitate

Ce se aude? Ce nu se mai aude?
Si cand se aude , ce se aude?
Si cand nu se aude , ce nu se aude?
Si de ce nu s-aude ,cand nu s-aude?
Si cine aude , cand se aude?
Si pentru ce se aude?
Si pana cand?

De ce sa aude ceva si nu altceva?
Ia sa nu se mai auda, ce se aude!
Ce-am auzit ca s-aude?
Dar pana cand?

Enigma

Domnule, am auzit în tinerete o ghicitoare
Si i-am uitat raspunsul.
,,Tenghelita,
Menghelita,
De carcee,
Tombolita.
Ghici, ce e?"
De vreo patruzeci de ani m? tot chinui
S-o dezleg,
Sau s?-mi aduc aminte raspunsul.
M-am dus în satuul în care-am auzit-o,
Am intrebat din om în om:
Nimeni nu stia,
O ghicitoare care-a disparut.

Maica Mare, Maria Radulescu Falcoianu
Numita maica Rica, din comuna Redea, Romanati,
I-a spus în 1919 lui neica lonescu,
Din Redea, ghicitoarea asta.
Când si-a dat el seama c-a uitat raspunsul,
Maica Rica murise.
Si de-atunci il tot chinuie.
Daca ar fi ca în povesti, ar fi trebuit s? i se taie
Capul. ca nu poate dezlega enigma.
Dar nici ghicitoarea nu se mai poate dezlega singura
Si se foloseste de el, ca s?-si aduca aminte
Raspunsul. Toate au avut un sens pe vremuri,
Si au disparut, fie sensul, fie cuvintele acestui sens.

,,Tenghelita,
Menghelita,
De carcee
Tombolita.
Ghici ce e?"

Nu cred c-o s? ghicesc pana mor,
Spune batranul, si la coltul ochilor i se
Increteste un zambet al ochilor, subtire.
Da, uite ti-o spun si eu dumitale.
Vezi dumneata ca si zicerile astea
Sunt ca niste fantani, care, daca nu mai sunt sleite,
Se infunda, cad ghizdurile si creste rogoz si
Ardelul broastei din ele.

Am v?zut odata niste oameni
Se uitau la o fantana, care se cam invechise.
Cumpana se cam usurase.
Unul a zis:
- De coinace trebuie s? mai punem
Un fier de plug,
S? atarne bine.
S? se cumpaneasca bine, asa.
Fierul vechi de plug
Atarnand de cumpene,
Arand prin aer de cate ori
Se afunda galeata
Si iarasi coborand cu brazda lui de cer...
Daca m?-ntrebi unde s-au dus, toate, cum de-au disparut
Nu stiu ce s?-ti raspund.
Ca ,,Tenghelita, menghelita" aceea.

Ghici ce e?

F?r? punctuatie

Care apropie oamenii, ai spus?
Nu stiu - parca-as vrea s?-ti ghicesc în talpa.
- Poate în palma.
- Eu nu ghicesc decât în talpa.
- Ce semn de punctuatie?
- Nimic, adica pune un numar.
Ce numar porti la pantofi?
- 36.
- Foarte bine, 36 m? inspira.
Oricum, e un numar cistigator -
Imi place cum inchizi tu ochii.
Atunci când inchid ochii, plutesc

Glezne fragile

Unde ramasesem? La glezne fragile.
Da, din cauza lor
Pretinzi ca nu poti schia.
Gleznele fragile m?-nnebunesc,
Imi plac foarte mult.
Ce bine te tin pe picioare,
Dreapta, svelta, cu mers frumos,
Când vii spre mine
Prin zapada, vibrind la fiecare fulg.
Faci atingere cu fulgii.
Transmiti fiori în toata masa de zapada
Din cer. Uita-te, e ca o saltea descusuta cerul.
Cine s-o fi tavalind deasupra?
(Cred ca tot noi).
Tolaniti pe fortele naturii, pe fenomenul natural.
Fenomen natural pe fenomen natural.

Mazariche pe licheni. Iti place cum suna?
"Suna a iarna". Ai v?zut sarea izvorind din mine,
Ca o bura de ploaie. La polul nord transpiratia
S-ar fi prefacut în mazariche. "Parca numai acolo!"
Emotia de la polul nord.
Nu, de la polul opus.
Eu sint polul opus nr.34.
(Asa zicea un compozitor).
Autor de opusuri numerotate.
34 îi place lui cel mai mult.
Sintem ca doi pinguini mergând stingaci prin zapada la
Poale de Polul nord. Pe ghetus.
"Ba sintem ditamai iceberguri".
Alunecind unul în bratele celuilalt, incotosmanati
In sentimente calduroase.
"Bine ca ne-a apucat amorul iarna,
Avem incalzire centrala.
La vara, ar fi fost prea cald".
Esti o prezenta luminoasa.
Chiar si în zapada, tot tu dai
Lumina.
Eu sint primul (Si ultimul
Ca nu mai las pe nimeni)
Cel mai mult m? impresioneaza la tine
Calmul ochilor mari si calmul pielii -
Dac pot spune astfel.
"Poti". Azi miinile mele sint foarte aspre.
Dar au si ele calmul lor. Esti ca o marmura
Care-a fost la mare asta-vara.
"Am fost". "Cu cine?". "Cu intreaga cariera".
Si sinii - sint de taiat respiratia cu ei.
Eu sint numai taieturi.

Grup

Traiau de mult timp impreuna
Si cam incepusera sa se repete:
El era ea,
Si ea era el,
Ea era ea
Si el era tot ea,
Ea era, nu era,
Si el era ele,
Sau cam asa ceva.

Dimineata mai ales,
Pana se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde si pana unde,
De ce asa si nu altminterea,
Trecea o groaza de timp,
Trecea timpul ca pe apa.

Voiau uneori chiar sa se sarute,
Dar isi dadeau seama la un moment dat,
Ca amandoi sunt ea,
Mai usor de repetat.

Atunci incepeau de spaima sa caste,
Un cascat de lana moale,
Care se putea si croseta
In felul urmator:
Una casca foarte atent
Si cealalta tinea ghemul.

Hibern?m

Traim din amintiri, hibernam în vizuina
Unei frumoase intamplari, care se-ndeparteaza.
Intre vinovatie si - asteptare.
Cam acesta e cadrul. Nu se poate schimba nimic.
Asteptam cu mana streasina la inima.
Si ce rar se vede ceva în zare.
Dar trebuie s? ne pastram calmul.
"Nu se lipeste mancarea de mine" - zici
Uite-asa nimic n-are gust, când santem despartiti.

Sinul tau m? doare.
Cum taie laptele foamea, brusc,
Asa trezesti în mine speranta

In talpa iadului...

In talpa iadului eu bateam cuie,
Cu capul, intr-un ritm accelerat.
Pedeapsa mea-i aceasta, dar si a lui e,
Sa ma suporte cuiele sa-i bat.

Si dracii-n par facusera cucuie:
Din talpa-n sus durerile razbat.
Si cuiul asta , ma-ntrebam, al cui e,
Deget de inger iarasi secerat?

Si-n iadul, ce vuieste, dat prea tare,
-Caci filtrele la tipete s-au luat,-
Ma auzeam doar eu - ciocanitoare
Batand, batand, cu puls accelerat

Marin a lui P?tru

Pe-astia-i stiu eu din 1916, din Moldova.
Ni i-au dat de ajutor, contra nemtilor.
Si ei au fugit. Beai cu ei la masa, mancai,
Si pana la poarta te-mpuscau.
In burta lor sunt numai minciuni.
Ei ti-arata laptele albu si zic ca e negru.
Si tu trebuie s? zici ca ei.
Vor s?-ti ia tot.
S? te imbraci c-o rubasca,
De tine si de camasa si de haina
C-un nasture rosu la umar. Si rubasti de-alea-ntunecate
Ca pamantul, parca-ai fi sobolan.
S?-ntinzi gamela pe care-o porti
La sold, s?-ti dea niste linte, acolo pe camp,
Stand si-n soare, ca taie toti pomii, stejarii, toti perii, toti
Maracinii, nu mai e pic de umbra,
Ca s? poata baga ei tractorul.
Ciorba zic ei ca e de linte,
Dar nu se stie de ce-o fi si aia.

- Uidu-hu'n tur pe mama voastra! - facea Marin al lui Patru,
Ajuns aici cu explicatia situatiei.
Mama voastra de bolsevnici.
Eu, s? mi-i scoata cineva pe-o gaura, cate unul cate unul,
Si-i omor c-o furca de fier si c-o maciuca.
S?-i prijon în furca si s? le sparg capul.
O mie pe zi i-as achita. Da, da!
I-as trage si-n teapa. As branisti zile-ntregi la tepuse
Si i-as trage-n teapa.

S? vedeti ce ne-asteapta, facea el.
S? vedeti ce ne-asteapta.
Ca si lucrurile bune ies rele.
Cercelaru, presedintele reformei agrare
La noi în comuna!
Cine e Cercelaru?
A dat pamantul pe saci de grau, pe sapunuri
Si pe femei tinere.
Nici pomeneala de-ai saraci si de-ai de-au luptat pe front.
Ivana sef de post! El si cu Butoi!
Ciupag si cu unul de albastreste ca manatarca tiganeasca.

De necaz, al lui Patru s-a-nsurat pe la 50 de ani,
A f?cut un copil cu loana si-a murit tusind, din cauza igrasiei.
Ca n-a mai putut s?-si termine casa, din cauza vremurilor.
A stat în ea uda si sparta,
Furios pe situatie

Muntele

Tin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regreatabila confuzie.

Au trecut peste mine
Masini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Sitot felul de picioare.

Am simtit soarele pana la
Si luna
Pe la miezul noptii.

Norii ma apasa cu umbra lor,
De evenimente grele
Si importante
Am facut bataturi.

Si cu toate ca-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Cateodata ma pomenesc urland:

Circulati numai pe partea carosabila
A sufletului meu,
Barbarilor!

Un fel de a fi

Ma aciuasem pe langa mine,
chiar imi ziceam uneori tu,
Imi era la-ndemana,cald si bine
Ca in ieslea care renascu.

Totul era limpede ca lumina si nou,
Raspundeam la acelasi nume,
Devenisem un fel de ecou
La un fel de a fi in lume.

Pana cand m-am pierdut din greseala
In vreo pestera intunecoasa.
Acum ma aciuez la nimereala
Si nu ma mai simt nicaieri acasa

Nimicul

Nu mai finisez nimicul
Cu-a mea viata trecatoare.
Sa ma scol in zori de zi
Sa-i dau lustru cu o floare?

Sa ma finiseze el.
El,in moartea ce nu trece,
Descantandu-mi vesnic floarea
C-un izvor de apa rece

Stare

Nu dormeam.Ma lasam dus
Cum se lasa umerii dusi de-o aripa.
Ma inhamasem demult la o clipa
Si-o taram prin vecie,supus.

Ca un cantec pe note nepus,
O,ce agregat de dezagregare!
O,ce mai rasarit de apus!
Ca un prunc in vesnica infasare.

Si se mai facea totodata
Ca ma feream de Dumnezeu sa-l respir,
Respirandu-l totodata pe niciodata
Si incepusem sa ma desir.

Nu dormeam.Ma lasam dus
Cum se lasa umerii dusi de-o aripa.
Ma inhamasem demult la o clipa
Ce ma tara bland,tot mai sus

Trebuiau sa poarte un nume

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrân, Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea sa spuna
Seara în jurul focului poezii –
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindca auzeau mereu
Latrând la stâna lor câinii,
Plecau sa se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.

În timpul care le ramânea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bârsei si ai Tarii Vrancei
Si ai altor tari românesti.

Au mai existat si niste codri adânci
Si un tânar care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagana fara vânt ?

Acest tânar cu ochi mari,
Cât istoria noastra,
Trecea batut de gânduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarând plopii luminii, ai dreptatii, ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fara sot.

Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau sa le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.

Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau sa poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.

Sah

Eu mut o zi alba,
El muta o zi neagra.
Eu înaintez un vis,
El mi-l ia la razboi.
El îmi ataca plamânii,
Eu ma gândesc un an la spital,
Fac o combinatie stralucita
Si-i câstig o zi neagra.
El muta o nenorocire
Si ma ameninta cu cancerul
(Care merge deocamdata în forma de cruce)
Dar eu îi pun în fata o carte
Si-l silesc sa se retraga.
Îi mai câstig câteva piese,
Dar, uite, jumatate din viata mea
E scoasa pe margine.
— O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
Îmi spune el.
— Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
În spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.

Eu îmi aprind o tigara
Si continui partida.



SHAKESPEARE
Shakespeare a creat lumea în sapte zile.
În prima zi a facut cerul, muntii si prapastiile
sufletesti.
În ziua a doua a facut rîurile, marile, oceanele
Si celelalte sentimente -
Si le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu,
Cleopatrei si Ofeliei,
Lui Otello si altora,
Sa le stapîneasca, ei si urmasii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strîns oamenii
Si i-a învatat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznadejdii,
Gustul geloziei, al gloriei si asa mai departe,
Pîna s-au terminat toate gusturile.
Atunci au sosit si niste indivizi care întîrziasera.
Creatorul i-a mîngîiat pe cap cu compatimire,
Si le-a spus ca nu le ramîne decît sa se faca
Critici literari
Si sa-i conteste opera.
Ziua a patra si a cincea le-a rezervat rîsului.
A dat drumul clovnilor
Sa faca tumbe,
Si i-a lasat pe regi, pe împarati
Si pe alti nefericiti sa se distreze.
În ziua a sasea a rezolvat unele probleme
administrative:
A pus la cale o furtuna,
Si l-a învatat pe regele Lear
Cum trebuie sa poarte coroana de paie.
Mai ramasesera cîteva deseuri de la facerea lumii
Si l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a saptea s-a uitat daca mai are ceva de facut.
Directorii de teatru si umplusera pamîntul cu afise,
Si Shakespare s-a gîndit ca dupa atîta truda
Ar merita sa vada si el un spectacol.
Dar mai întîi, fiindca era peste masura de istovit,
S-a dus sa moara putin.


SIMETRIE
Mergeam asa,
Cînd deodata în fata mea,
S-au desfacut doua drumuri :
Unul la dreapta,
Si altul la stînga,
Dupa toate regulile simetriei.
Am stat,
Am facut ochii mici,
Mi-am tuguiat buzele,
Am tusit,
Si-am luat-o pe cel din dreapta
( Exact cel care nu trebuia,
Dupa cum s-a dovedit dupa aceea).
Am mers pe el cum am mers,
De prisos sa mai dau amanunte.
Si dupa aceea în fata mea s-au cascat doua
Prapastii :
Una la dreapta
Alta la stînga,
Fara macar sa clipesc, fara macar sa-mi fac vînt,
Gramada cu mine în cea din stînga,
Care, vai, nu era cea captusita cu puf !
Tîrîs m-am urnit mai departe.
M-am tîrît ce m-am tîrît,
Si deodata în fata mea
S-au deschis larg doua drumuri.
"V-arat eu voua" - mi-am zis -
Si-am apucat-o tot pe cel din stînga,
În vrajmasie.
Gresit, foarte gresit, cel din dreapta era
Adevaratul, adevaratul, marele drum, cica.
Si la prima rascruce
M-am daruit cu toata fiinta
Celui din dreapta. Tot asa,
Celalalt trebuia acum, celalalt...
Acum merindea îmi e pe sfîrsite,
Toiagul din mîna mi-a-mbatrînit,
Nu mai dau din el muguri,
Sa stau la umbra lor
Cînd m-apuca disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scîrtîie si mîrîie împotriva-mi,
C-am tinut-o tot într-o greseala...
Si iata în fata mea iar se casca
Doua ceruri :
Unul în dreapta,
Altul în stînga.


PRICINA
Mie mi s-a omorît timpul,
Onorata instanta.
Cînd ma întorceam eu voluntar
Din razboi,
Am bagat de seama
Ca timpului meu îi fusesera amputate
Inima, gura si fruntea.
Dar nici asa nu mi l-au lasat în pace,
L-au pus sa faca zile-chin, zile-lacrimi, zile-masina,
zile-bou,
O multime de lucruri
Care nu-l interesau.
Apoi au început sa experimenteze pe el
Fel de fel de otravuri -
Tristete, necazuri -
Parca asa le zicea.
Lovitura de gratie i-a fost data în cap
Cu o bucata de destin
De esenta tare.
Iertati-mi expresia,
Dar asta n-a fost viata !
De atunci, iata, am pierdut si jumatate din moarte
Asteptîndu-mi rîndul la coada,
Ca sa v-aduc la cunostinta pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi.

Comments

Popular posts from this blog

"Poze Soc" din Lost - Gafa la Antena 1

Bestoftheweb.ro 02/25/2012 (a.m.)

Babuinii conduc Romania - astazi babuinul Relu Fenechiu