Puwak a furat

Familia fostului ministru PSD al Integrării, Hildegard Puwak, este
acuzată că a dat declaraţii false ca să obţină fonduri europene. Cu
alte cuvinte, familia fostului demnitar ar fi obţinut şi folosit
fonduri europene prin metode care pot intra în sfera penalului. După
ce, în urmă cu câteva săptămâni, Tribunalul Bucureşti a decis că două
firme ce aparţineau familiei fostului demnitar trebuie să înapoieze
Comisiei Europene o subvenţie de 60.000 de euro, judecătorii
bucureşteni explică, în motivarea deciziei, modul în care membrii
familiei Puwak ar fi păcălit Agenţia Naţională pentru Programe
Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale ca să pună
mâna pe bani. Din decizia magistraţilor reiese faptul că principala
„armă” a reprezentanţilor celor două firme a fost inducerea în eroare a
celor de la Agenţie prin declaraţii false sau incomplete, fapt reclamat
în instanţă şi de către Centrul Naţional de Formare Profesională
„Leonardo Da Vinci”. Astfel, în dosarul în care pârâtă este firma
M&M Consult Invest ( societate a soţului fostului ministru)
Tribunalul, în urma administrării probelor, arată că mai multe persoane
care trebuiau să beneficieze de cursuri de formare profesională nici nu
au efectuat stagiul de pregătire. „Instanţa reţine că în derularea
proiectului pârâta a înregistrat carenţe ce se reflectă în
neîndeplinirea întocmai a obligaţiilor asumate prin contract (...), că
un număr de doi beneficiari nu au efectuat stagiul de pregătire, aspect
recunoscut şi de către pârâtă prin întâmpinare”, se arată în motivare.

http://www.gandul.info/2006-07-26/actual/familia_lui_hildegard

Comments

Popular posts from this blog

"Poze Soc" din Lost - Gafa la Antena 1

De citit astazi despre bolovanul Marga si plagiatorul Ponta