Ciprian Homm - Mintea duala

Ne-a înzestrat natura sau Dumnezeu cu o minte duală. Trăim într-un univers concret zi de zi si în acelasi timp, nu chiar simultan, putem să trăim cu imaginatia în alt univers, aproape total independent. Cine o fi ales această solutie pentru minte, dar nu si pentru suflet, cred că de fapt dorea să avem fiecare, la purtător, un univers în care să ne oglindim si care să ne ajute să căpătăm încredere în noi. În schimb, mintile noastre năstrusnice ce-au facut: au creat cosmaruri, fetisuri, au inventat un univers absurd în care nu te mai regăsesti pe tine, ci obsesiile de a fi frumos, lăudat, fericit cu orice pret. Nu reusim, odată trecuti în celălalt univers, să fim tot noi, căutându-ne prietenul din suflet. Avem nevoie pentru asta de alti oameni, din afară, dar al căror interes pentru noi îl transformăm în suspiciune: "ce-o vrea? cât timp o să dureze?". Pentru unii, religia a devenit acel reper care-i ajută să găsească filonul sigurantei destinului. Pentru altii, viata merită trăită pentru că nu stii ce-ti aduce în clipa următoare. Eu sunt nedumerit de faptul că până la o anumită vârstă putem să ne împrietenim neconditionat, după care ne retragem, asa, un pic absurd, în universul nostru interior si depănăm fantasme, uitând în acest răstimp să trăim. Unii se plictisesc chiar si de această stare si aleg dependentele de băutură, jocuri, droguri sau chiar serviciu. Rămân cu o stare întrebătoare: ce-ar trebui să se întâmple în jurul nostru pentru ca prietenul din suflet să fie asemeni oamenilor din jurul tău?

sursa : www.raspandacul.net

Comments

Popular posts from this blog

"Poze Soc" din Lost - Gafa la Antena 1

De citit astazi despre bolovanul Marga si plagiatorul Ponta