Florin Campeanu - Palme d’Or sau o palma tuturor
Intrebare: de cate ori ati auzit vorbindu-se despre filmul “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” inainte ca el sa fie luat in seama de criticii de la Cannes (fapt petrecut in urma cu cateva zile)? Haideti, mana sus! Ala eu, ala eu, ala eu… cam putini.
Ei bine, doamnelor si domnilor, un film aproape necunoscut in Romania se duce la Cannes si ia Palme d”Or, dand o palma imensa tuturor celor care se extaziaza in fata unui batran mort in lanul de secara. Sau a unei femei ce si-a ucis copilul cu sange rece. Sau a unui fotbalist care si-a schimbat sireturile la adidasi (ca nimeni nu le spune pantofi de sport, mai ales printre fanii balonului rotund).
Cristi Mungiu este un regizor pe care l-am “supravegheat” cu mare atentie. Departe de noi gandul de a spune ca am crezut in victoria lui sau ca v-am innebunit cu stiri si articole despre activitatea sa. Insa cand faci scenariul si regia la “Occident”, cand esti regizor secund la “Train de vie” sau la “Le Capitaine Conan”, e clar ca te-ai nascut ca sa fii altfel. Si, daca mai punem la socoteala faptul ca “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” i-a invins la puncte pe Kusturica sau Tarantino, restul e… “no comment”!
Am vazut conferinta de presa de la Cannes si am auzit un roman de-al nostru, tanar, prezentabil, tinand piept presei internationale de specialitate cu zambetul pe buze. Si cu o engleza impecabila.
Cand presedintele juriului de la Cannes, Stephen Frears, a anuntat castigatorul Oscarului european, dintr-o data, filmul romanesc a intrat in UE cu viteza, depasind-o si ajungand pana la Hollywood. O poveste dura si trista despre Romania de dinainte de 1989. O poveste care nu face cinste acestei tari, dar care arata unde am fost in urma cu doar 20 de ani. Nu trebuie sa ne fie rusine de istoria noastra, trebuie doar sa o acceptam asa cum este si sa impiedicam repetarea ei.
Cu o prestatie eleganta, de licean ce a castigat, fara sa stie, olimpiada pe tara la fizica, Mungiu a declarat simplu: „Am senzatia ca e un basm frumos. Anul trecut nu aveam proiect, acum sase luni nu aveam bani si acum sunt pe aceasta scena. Sper ca premiul acesta sa fie o veste buna pentru regizorii mici din tarile mici, ca nu e nevoie sa ai staruri si un buget de milioane ca filmul tau sa ajunga in lumea intreaga”.
M-am uitat la festivitatea de premiere de la Cannes si m-am bucurat. Am tot scris in acest newsletter despre forta extraordinara a cinematografiei romanesti si sunt incantat sa vad ca lumea buna ne-a descoperit. Cred cu tarie ca “Filantropica” putea lua Oscarul, ca “Operatiunea monstrul” este una din cele mai bune comedii din toate timpurile si ca seria cu Margelatu bate de departe orice western cu buget urias produs la Hollywood.
Uitandu-ma la premiile de la Cannes am fost mandru ca sunt roman. Si m-am intristat, in acelasi timp. Castigator la sectiunea “Un Certain Regard”, filmul „California dreamin” (neterminat) al lui Cristi Nemescu mi-a adus aminte de moartea stupida a acestui regizor aflat la inceputul carierei. Intr-un scenariu de prost gust, moartea nu i-a dat nici o sansa atunci cand un descreierat a decis ca, in tara lui, poate trece pe ce culoare vrea. Si a trecut pe rosu, aruncand in intuneric un talent cum se nasc la sute de ani. Probabil ca, acolo, sus, Nemescu a desfacut o sampanie dupa festivitatea de premiere…
Alaturi de Ion Popescu Gopo, cu „Scurta Istorie”, in 1957, Mirel Iliesiu, cu „Cantecele renasterii”, in 1969, si Catalin Mitulescu, cu „Trafic”, in 2004, (toate scurtmetraje), Mungiu scrie o noua istorie a cinematografiei romanesti. Sa-l aplaudam si sa ne plecam in fata lui. Maestre, asa cum plastic spunea mama ta, ai dat o palma “mogulilor” care arunca zeci de milioane de euro pe vedete patetice. Filmul cel mai bun este viata-insasi si tu ai surprins-o cel mai bine!
Sursa: E-altfel Romania
Ei bine, doamnelor si domnilor, un film aproape necunoscut in Romania se duce la Cannes si ia Palme d”Or, dand o palma imensa tuturor celor care se extaziaza in fata unui batran mort in lanul de secara. Sau a unei femei ce si-a ucis copilul cu sange rece. Sau a unui fotbalist care si-a schimbat sireturile la adidasi (ca nimeni nu le spune pantofi de sport, mai ales printre fanii balonului rotund).
Cristi Mungiu este un regizor pe care l-am “supravegheat” cu mare atentie. Departe de noi gandul de a spune ca am crezut in victoria lui sau ca v-am innebunit cu stiri si articole despre activitatea sa. Insa cand faci scenariul si regia la “Occident”, cand esti regizor secund la “Train de vie” sau la “Le Capitaine Conan”, e clar ca te-ai nascut ca sa fii altfel. Si, daca mai punem la socoteala faptul ca “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” i-a invins la puncte pe Kusturica sau Tarantino, restul e… “no comment”!
Am vazut conferinta de presa de la Cannes si am auzit un roman de-al nostru, tanar, prezentabil, tinand piept presei internationale de specialitate cu zambetul pe buze. Si cu o engleza impecabila.
Cand presedintele juriului de la Cannes, Stephen Frears, a anuntat castigatorul Oscarului european, dintr-o data, filmul romanesc a intrat in UE cu viteza, depasind-o si ajungand pana la Hollywood. O poveste dura si trista despre Romania de dinainte de 1989. O poveste care nu face cinste acestei tari, dar care arata unde am fost in urma cu doar 20 de ani. Nu trebuie sa ne fie rusine de istoria noastra, trebuie doar sa o acceptam asa cum este si sa impiedicam repetarea ei.
Cu o prestatie eleganta, de licean ce a castigat, fara sa stie, olimpiada pe tara la fizica, Mungiu a declarat simplu: „Am senzatia ca e un basm frumos. Anul trecut nu aveam proiect, acum sase luni nu aveam bani si acum sunt pe aceasta scena. Sper ca premiul acesta sa fie o veste buna pentru regizorii mici din tarile mici, ca nu e nevoie sa ai staruri si un buget de milioane ca filmul tau sa ajunga in lumea intreaga”.
M-am uitat la festivitatea de premiere de la Cannes si m-am bucurat. Am tot scris in acest newsletter despre forta extraordinara a cinematografiei romanesti si sunt incantat sa vad ca lumea buna ne-a descoperit. Cred cu tarie ca “Filantropica” putea lua Oscarul, ca “Operatiunea monstrul” este una din cele mai bune comedii din toate timpurile si ca seria cu Margelatu bate de departe orice western cu buget urias produs la Hollywood.
Uitandu-ma la premiile de la Cannes am fost mandru ca sunt roman. Si m-am intristat, in acelasi timp. Castigator la sectiunea “Un Certain Regard”, filmul „California dreamin” (neterminat) al lui Cristi Nemescu mi-a adus aminte de moartea stupida a acestui regizor aflat la inceputul carierei. Intr-un scenariu de prost gust, moartea nu i-a dat nici o sansa atunci cand un descreierat a decis ca, in tara lui, poate trece pe ce culoare vrea. Si a trecut pe rosu, aruncand in intuneric un talent cum se nasc la sute de ani. Probabil ca, acolo, sus, Nemescu a desfacut o sampanie dupa festivitatea de premiere…
Alaturi de Ion Popescu Gopo, cu „Scurta Istorie”, in 1957, Mirel Iliesiu, cu „Cantecele renasterii”, in 1969, si Catalin Mitulescu, cu „Trafic”, in 2004, (toate scurtmetraje), Mungiu scrie o noua istorie a cinematografiei romanesti. Sa-l aplaudam si sa ne plecam in fata lui. Maestre, asa cum plastic spunea mama ta, ai dat o palma “mogulilor” care arunca zeci de milioane de euro pe vedete patetice. Filmul cel mai bun este viata-insasi si tu ai surprins-o cel mai bine!
Sursa: E-altfel Romania
Comments