Un "Armaghedon" al presei
Cu doar câteva zile înainte de apariţia explozivului studiu ‚Averile din presa românească’, realizat de Săptămâna Financiară, pe Internet circulă un Armaghedon al presei. Iată primul episod.
Anunţata apariţie a topului averilor mogulilor din gazetărie este un bun prilej de a ne reaminti de unde au început şi cum au procedat câţiva dintre ei. Începem cu number one, C.T. Popescu.
Popescu Cristian, născut la 1 octombrie 1956, în Bucureşti, fiul lui Tudor şi Victoria, inginer, divorţat (pentru a patra oară), domiciliat în str. Feroviarilor nr. 52, Bucureşti.
Când a venit la „Adevărul”, în ianuarie 1990, mult timp după ce zgâlţâiala din decembrie se terminase, Popescu Cristian a dormit nopţi la rând pe câteva mese de la secţia „scrisori”, aflată la mezanin. La vreo săptămână, binefăcătorul său (pe care avea să-l trădeze în scurt timp), Darie Novăceanu, director al ziarului „Adevărul”, a făcut uz de influenţa lui la Petre Roman şi la primarul abia numit al Bucureştiului, spre a-i da lui Popescu un apartament în cartierul „Aviaţiei”.
Liniştit dinspre partea casei, Popescu şi-a luat un pseudonim, Cristian Tudor Popescu (CTP), şi a început să scrie la comanda lui Darie, în funcţie de interesele FSN-ului şi ale lui Petre Roman. Dar de ce nu avea casă? Simplu. Fiindcă fusese dat afară şi din locuinţă şi de la serviciu de către foştii săi colegi la Revoluţie din cauza comportamentului abuziv pe care şi-l permitea în calitate de „nepot” al lui Iulian Vlad, şeful Securităţii ceauşiste. Iar pseudonimul şi l-a luat spre a nu fi recunoscut de ei.
Popescu Cristian, pe numele său real, a lucrat la Întreprinderea de Prospecţiuni şi Foraje „Geofizica”, unitate controlată strict de Securitate, personal de Iulian Vlad, cu sediul în str. Caransebeş nr. 1 (aproape de Piaţa Chibrit) şi cu punctul de lucru unde era angajat Popescu în str. Coralilor nr. 4 (în Dămăroaia). Revoluţia l-a prins lucrând în directa subordonare a lui Adrian Vlad – fiul lui Iulian Vlad – care era directorul Centrului de Calcul Seismic de la „Geofizica”. De altfel, o vreme, CTP l-a angajat şi pe Adrian Vlad la „Adevărul”.
Darie Novăceanu şi-a făcut din Popescu omul bun la toate, punându-l să semneze toate mizeriile pe care el, în calitate de director, nu şi le permitea (în favoarea mineriadelor, împotriva lui Coposu etc.). Pe de altă parte, Novăceanu a încercat să-şi treacă „Adevărul” pe numele lui printr-o privatizare frauduloasă, luându-l tovarăş la parte pe, aţi ghicit, C.T. Popescu. Numai că redacţia a prins de veste şi l-a dat afară pe Darie Novăceanu. Popescu a rămas, şi încă pe funcţie, pentru că avea în această mârşăvie nedusă la capăt un mare merit: el l-a trădat pe Darie Novăceanu, în timpul şedinţei de „demascare” fulminantă.
CTP a rămas liniştit în redacţie ca redactor-şef adjunct, cu un salariu bunicel, dar nu prea mare până în ianuarie 1996. Atunci, după demisia altui adjunct, Dumitru Tinu s-a autonumit director, iar pe CTP l-a făcut redactor-şef, primul său sfetnic. Din acel moment, cei doi au început marile lor afaceri necinstite, avându-l ca mentor şi susţinător pe Fahti Taher. Arabul i-a ajutat pe cei doi să-şi facă vile la Breaza, iar pe Tinu să-şi construiască mai multe vile şi în Bucureşti. C.T. Popescu şi-a făcut şi un credit preferenţial la BCR, ilegal, pe care în scurt timp a fost nevoit să-l returneze înainte de termen, fiindcă povestea răsuflase în presă. Tot atunci şi-a vândut şi vila de la Breaza. Tunul vieţii, Popescu l-a dat tot pe mâna lui Taher, în decembrie 2002, când arabul i-a dat bani lui Tinu, 1,5 milioane de dolari (prin intermediul lui Hrebenciuc), ca să cumpere acţiunile ziarului „Adevărul” de la ceilalţi colegi ai lui şi să le strângă într-o singură mână - pe moment a lui Tinu. Toţi redactorii şi foştii redactori ai lui Tinu au fost păcăliţi cu câte un dolar, doi pe acţiune (în total 720.000 de acţiuni), dar lui CTP, Tinu i-a dat 625.000 de dolari! De ce? Fiindcă CTP a fost cel care i-a îndemnat pe ceilalţi să vândă, nespunând însă ce sumă fabuloasă a luat el!
La scurt timp, în ianuarie 2003, Dumitru Tinu a murit în împrejurările deja cunoscute. C.T. Popescu a influenţat ancheta cât a putut, spre a se ajunge la concluzia unui accident. Şi tot el, se spune, a avut acces la seiful în care Tinu îşi ţinea dolarii necheltuiţi pe acţiuni, de la Taher. Imediat a preluat funcţiile lui Tinu de preşedinte CRP şi de director la „Adevărul”, fixându-şi un salariu de 10.000 de euro. Împreună cu Anna Maria Tinu l-a scos de la moştenire pe fiul natural al celui ce-l făcuse „om”, Andrei Iucinu-Tinu. Între timp, s-a pus pe făcut alţi bani, înşelând Fiscul şi pe proprii colegi, prin organizarea unor simpozioane cu diverse ministere de către „Adevărul” şi firmele lui căpuşă Tipo-Media şi Media Soft, care încasau toţi banii. Firmele aveau doar câte o cameră în spaţiul ziarului „Adevărul” la Casa Presei şi câţiva salariaţi, dar profitul lor era mai mare ca al ziarului. Popescu nu lua banii direct, ci prin câţiva interpuşi, în special pe numele amantei sale, Serinela Spătărelu, care încasa sute de mii de euro pe an, numai prin această învârteală. În plus, gaşca lui CTP iniţia mari tunuri de presă şi punea la cale şantaje de sute de mii de euro, aşa cum susţine bunăoară omul de afaceri Ioan Niculae (Tutunul Românesc).
În anul 2004, Anna Maria Tinu nu a mai suportat aceste hoţii şi l-a scos din funcţia de preşedinte al C.A. al ziarului „Adevărul”, astfel că Popescu, împreună cu ciracii săi, a înfiinţat ziarul „Gândul”, încercând să distrugă „Adevărul” – fără scupule, călcând pe cadavre – aşa cum procedase şi în cazul lui Darie Novăceanu sau în cazul fiului natural al lui Dumitru Tinu. La înfiinţarea noului cotidian, el a acoperit 35 la sută din capital, susţinând că banii îi are din acţiunile vândute lui Dumitru Tinu la „Adevărul” (suma de 650.000 de dolari, cum a declarat amanta oficială a lui Tinu, Emilia Iucinu). Între timp, C.T. Popescu îşi cumpărase şi vila din Domenii, din strada Feroviarilor, ceea ce ar face interesantă o declaraţie de avere din partea lui.
După un an de zile, „Gândul” lui Popescu a dat semne de faliment (20.000 de exemplare, nici jumătate vândute) şi, în disperare de cauză, l-a vândut lui Sârbu, mai exact firmei americano-evreieşti care deţine grupul „Pro”. Apoi, principalul lui asociat, Mircea Dinescu, s-a retras din afacere, scriind un pamflet despre arghirofilia lui C.T. Popescu. Mulţi bani, gurul Popescu a luat de la Patriciu, căruia i-a făcut mari servicii blocând anchetele împotriva lui, ca şi de la S. O. Vântu, apărând frecvent la posturile acestuia. Cu un prilej când Popescu s-a dezis de Vântu, acesta a comentat sec: „mare om, mare caracter”. Într-adevăr!
Şeful gazetarilor din România, cel ce a rămas preşedintele CRP, după ce s-a răzgândit, urmând modele mai celebre, are o avere de invidiat, în ciuda sărăciei ostentative pe care o afişează. Acum este în topul gazetarilor pricopsiţi, cot la cot cu alte „caractere” de „calibrul” lui. Rămâne de văzut cu ce se va alege. Şi nu doar în privinţa averii.
Sursa:Amos News
Anunţata apariţie a topului averilor mogulilor din gazetărie este un bun prilej de a ne reaminti de unde au început şi cum au procedat câţiva dintre ei. Începem cu number one, C.T. Popescu.
Popescu Cristian, născut la 1 octombrie 1956, în Bucureşti, fiul lui Tudor şi Victoria, inginer, divorţat (pentru a patra oară), domiciliat în str. Feroviarilor nr. 52, Bucureşti.
Când a venit la „Adevărul”, în ianuarie 1990, mult timp după ce zgâlţâiala din decembrie se terminase, Popescu Cristian a dormit nopţi la rând pe câteva mese de la secţia „scrisori”, aflată la mezanin. La vreo săptămână, binefăcătorul său (pe care avea să-l trădeze în scurt timp), Darie Novăceanu, director al ziarului „Adevărul”, a făcut uz de influenţa lui la Petre Roman şi la primarul abia numit al Bucureştiului, spre a-i da lui Popescu un apartament în cartierul „Aviaţiei”.
Liniştit dinspre partea casei, Popescu şi-a luat un pseudonim, Cristian Tudor Popescu (CTP), şi a început să scrie la comanda lui Darie, în funcţie de interesele FSN-ului şi ale lui Petre Roman. Dar de ce nu avea casă? Simplu. Fiindcă fusese dat afară şi din locuinţă şi de la serviciu de către foştii săi colegi la Revoluţie din cauza comportamentului abuziv pe care şi-l permitea în calitate de „nepot” al lui Iulian Vlad, şeful Securităţii ceauşiste. Iar pseudonimul şi l-a luat spre a nu fi recunoscut de ei.
Popescu Cristian, pe numele său real, a lucrat la Întreprinderea de Prospecţiuni şi Foraje „Geofizica”, unitate controlată strict de Securitate, personal de Iulian Vlad, cu sediul în str. Caransebeş nr. 1 (aproape de Piaţa Chibrit) şi cu punctul de lucru unde era angajat Popescu în str. Coralilor nr. 4 (în Dămăroaia). Revoluţia l-a prins lucrând în directa subordonare a lui Adrian Vlad – fiul lui Iulian Vlad – care era directorul Centrului de Calcul Seismic de la „Geofizica”. De altfel, o vreme, CTP l-a angajat şi pe Adrian Vlad la „Adevărul”.
Darie Novăceanu şi-a făcut din Popescu omul bun la toate, punându-l să semneze toate mizeriile pe care el, în calitate de director, nu şi le permitea (în favoarea mineriadelor, împotriva lui Coposu etc.). Pe de altă parte, Novăceanu a încercat să-şi treacă „Adevărul” pe numele lui printr-o privatizare frauduloasă, luându-l tovarăş la parte pe, aţi ghicit, C.T. Popescu. Numai că redacţia a prins de veste şi l-a dat afară pe Darie Novăceanu. Popescu a rămas, şi încă pe funcţie, pentru că avea în această mârşăvie nedusă la capăt un mare merit: el l-a trădat pe Darie Novăceanu, în timpul şedinţei de „demascare” fulminantă.
CTP a rămas liniştit în redacţie ca redactor-şef adjunct, cu un salariu bunicel, dar nu prea mare până în ianuarie 1996. Atunci, după demisia altui adjunct, Dumitru Tinu s-a autonumit director, iar pe CTP l-a făcut redactor-şef, primul său sfetnic. Din acel moment, cei doi au început marile lor afaceri necinstite, avându-l ca mentor şi susţinător pe Fahti Taher. Arabul i-a ajutat pe cei doi să-şi facă vile la Breaza, iar pe Tinu să-şi construiască mai multe vile şi în Bucureşti. C.T. Popescu şi-a făcut şi un credit preferenţial la BCR, ilegal, pe care în scurt timp a fost nevoit să-l returneze înainte de termen, fiindcă povestea răsuflase în presă. Tot atunci şi-a vândut şi vila de la Breaza. Tunul vieţii, Popescu l-a dat tot pe mâna lui Taher, în decembrie 2002, când arabul i-a dat bani lui Tinu, 1,5 milioane de dolari (prin intermediul lui Hrebenciuc), ca să cumpere acţiunile ziarului „Adevărul” de la ceilalţi colegi ai lui şi să le strângă într-o singură mână - pe moment a lui Tinu. Toţi redactorii şi foştii redactori ai lui Tinu au fost păcăliţi cu câte un dolar, doi pe acţiune (în total 720.000 de acţiuni), dar lui CTP, Tinu i-a dat 625.000 de dolari! De ce? Fiindcă CTP a fost cel care i-a îndemnat pe ceilalţi să vândă, nespunând însă ce sumă fabuloasă a luat el!
La scurt timp, în ianuarie 2003, Dumitru Tinu a murit în împrejurările deja cunoscute. C.T. Popescu a influenţat ancheta cât a putut, spre a se ajunge la concluzia unui accident. Şi tot el, se spune, a avut acces la seiful în care Tinu îşi ţinea dolarii necheltuiţi pe acţiuni, de la Taher. Imediat a preluat funcţiile lui Tinu de preşedinte CRP şi de director la „Adevărul”, fixându-şi un salariu de 10.000 de euro. Împreună cu Anna Maria Tinu l-a scos de la moştenire pe fiul natural al celui ce-l făcuse „om”, Andrei Iucinu-Tinu. Între timp, s-a pus pe făcut alţi bani, înşelând Fiscul şi pe proprii colegi, prin organizarea unor simpozioane cu diverse ministere de către „Adevărul” şi firmele lui căpuşă Tipo-Media şi Media Soft, care încasau toţi banii. Firmele aveau doar câte o cameră în spaţiul ziarului „Adevărul” la Casa Presei şi câţiva salariaţi, dar profitul lor era mai mare ca al ziarului. Popescu nu lua banii direct, ci prin câţiva interpuşi, în special pe numele amantei sale, Serinela Spătărelu, care încasa sute de mii de euro pe an, numai prin această învârteală. În plus, gaşca lui CTP iniţia mari tunuri de presă şi punea la cale şantaje de sute de mii de euro, aşa cum susţine bunăoară omul de afaceri Ioan Niculae (Tutunul Românesc).
În anul 2004, Anna Maria Tinu nu a mai suportat aceste hoţii şi l-a scos din funcţia de preşedinte al C.A. al ziarului „Adevărul”, astfel că Popescu, împreună cu ciracii săi, a înfiinţat ziarul „Gândul”, încercând să distrugă „Adevărul” – fără scupule, călcând pe cadavre – aşa cum procedase şi în cazul lui Darie Novăceanu sau în cazul fiului natural al lui Dumitru Tinu. La înfiinţarea noului cotidian, el a acoperit 35 la sută din capital, susţinând că banii îi are din acţiunile vândute lui Dumitru Tinu la „Adevărul” (suma de 650.000 de dolari, cum a declarat amanta oficială a lui Tinu, Emilia Iucinu). Între timp, C.T. Popescu îşi cumpărase şi vila din Domenii, din strada Feroviarilor, ceea ce ar face interesantă o declaraţie de avere din partea lui.
După un an de zile, „Gândul” lui Popescu a dat semne de faliment (20.000 de exemplare, nici jumătate vândute) şi, în disperare de cauză, l-a vândut lui Sârbu, mai exact firmei americano-evreieşti care deţine grupul „Pro”. Apoi, principalul lui asociat, Mircea Dinescu, s-a retras din afacere, scriind un pamflet despre arghirofilia lui C.T. Popescu. Mulţi bani, gurul Popescu a luat de la Patriciu, căruia i-a făcut mari servicii blocând anchetele împotriva lui, ca şi de la S. O. Vântu, apărând frecvent la posturile acestuia. Cu un prilej când Popescu s-a dezis de Vântu, acesta a comentat sec: „mare om, mare caracter”. Într-adevăr!
Şeful gazetarilor din România, cel ce a rămas preşedintele CRP, după ce s-a răzgândit, urmând modele mai celebre, are o avere de invidiat, în ciuda sărăciei ostentative pe care o afişează. Acum este în topul gazetarilor pricopsiţi, cot la cot cu alte „caractere” de „calibrul” lui. Rămâne de văzut cu ce se va alege. Şi nu doar în privinţa averii.
Sursa:Amos News
Comments