Tribunalul Arad a declarat ilegală taxa de primă înmatriculare

Un arădean nemulţumit de taxa auto de primă înmatriculare a câştigat în instanţă dreptul de a-şi recupera banii. El a dat în judecată Administraţia Finanţelor Publice Arad, după ce a fost nevoit să plătească taxa auto – 2000 de euro - pentru o maşină adusă din Austria, câştigând procesul în prima instanţă. Tribunalul Arad i-a dat dreptul să-şi recupereze de la stat suma plătită. Sentinţa a fost pronunţată în urmă cu o lună, dar arădeanul Ilie Iluna a primit motivarea judecătorilor la sfârşitul săptămânii trecute, aflând astfel că are o sentinţă favorabilă. Practic, magistraţii au constatat că taxa este în contradicţie cu legislaţia europeană şi că articolele din Codul fiscal nu sunt în concordaţă cu dreptul comunitar.

Administraţia Finanţelor Publice Arad a declarat că juriştii instituţiei vor ataca prin recurs această sentinţă a Tribunalului Arad, fiind în termenul legal de 15 zile de la comunicarea sentinţei.

Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă la începutul acestui an, când au fost eliminate accizele plătite la importul şi achiziţia autoturismelor de pe piaţa internă. Taxa se calculează în funcţie de capacitatea motorului, de standardele de emisii şi de vechimea autovehiculului. Ministerul Finanţelor a estimat că veniturile generate de această taxă vor depăşi 220 milioane euro în acest an.

O nouă scrisoare de la comisia europeană

În urmă cu o săptămână, Comisia Europeană a trimis guvernului român o nouă scrisoare pe tema taxei de primă înmatriculare, ce reprezintă al doilea pas al procedurii de infringement /încălcarea tratatului/ declanşată de executivul comunitar la începutul anului. Dacă în două luni de la primirea acestei a doua scrisori România nu-şi modifică legea, Comisia va înainta cazul Curţii Europene de Justiţie. România va transmite Comisiei Europene (CE), până în luna februarie a anului 2008, modificările aduse legislaţiei privind taxa auto, dar Guvernul apreciază că nu există o bază legală pentru returnarea banilor încasaţi până în prezent, a declarat, săptămâna trecută, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

Sursa : Gandul

Comments

Popular posts from this blog

"Poze Soc" din Lost - Gafa la Antena 1

De citit astazi despre bolovanul Marga si plagiatorul Ponta