Nesimtitii de la Curtea Constitutionala au desfintat CNSAS!
Printre magistraţii care au „pensionat” CNSAS, Aspasia Cojocaru – cu verdict de poliţie politică şi celebrul Nicolae Cochinescu
Decizia propriu-zisă a venit ca urmare a unei sesizări a lui Dan Voiculescu. Acesta a primit verdict de poliţie politică din partea CNSAS în iunie 2006. Avocatul lui Voiculescu, Sergiu Andon, a ridicat excepţii de neconstituţionalitate pentru 12 articole din Legea Ticu.
Curtea Constituţională a analizat 7 din cele 12 articole, declarând drept neconstituţionale articolele 7, 8 şi 9 din Legea 187, potrivit căreia funcţionează CNSAS. Cele trei articole se referă la înfiinţarea Consiliului, componenţa Colegiului şi revocarea membrilor acestuia.
“Este ca şi când CNSAS n-ar fi existat”
Consecinţa votului de ieri este că, imediat după publicarea deciziei Curţii în Monitorul Oficial, CNSAS va rămâne fără bază legală şi toate actele emise nu vor mai avea putere juridică. Dacă în 45 de zile, Parlamentul nu vine cu modificările necesare, CNSAS îşi va înceta activitatea. Întrebarea care se pune este dacă verdictele date de CNSAS din 2000 până în prezent sunt lovite de nulitate sau nu. Specialiştii în domeniu spun că, din moment ce legea în baza căreia s-au dat verdicte contravine Constituţiei, este ca şi când CNSAS nici n-ar fi existat.
Lidia Bărbulescu, preşedinta CSM, spune că aici nu se poate vorbi de neretroactivitatea unei legi. Ea susţine că verdictele date de CNSAS de la înfiinţare şi până acum sunt lovite de nulitate: “Este o greşeală a se spune că deciziile Curţii au obligativitate numai pentru viitor, pentru că aceste decizii constată neconstituţionalitatea unor legi ori a unui text de lege şi este ca şi cum acestea nu ar fi existat. Nu se poate vorbi de neretroactivitatea unei legi ca urmare a deciziilor CC, cu atât mai mult în cazul de faţă. Vin şi spun că această instituţie a acţionat în afara legii fundamentale”, a declarat Lidia Bărbulescu, citată de Mediafax.
Profesorul de drept constituţional, Ioan Stanomir, a declarat pentru Newsin că “este ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat în aceşti ultimi ani”. Practic, deciziile CNSAS nu ar avea relevanţă pentru că au fost date în baza unei legi contrare legii fundamentale, a precizat Stanomir. Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Nicolae Popa, actual preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat, pentru Mediafax, că, dacă Legea CNSAS a fost declarată neconstituţională, “practic, în acest moment, CNSAS nu mai există”.
Membrii Colegiului CNSAS spun însă că deciziile rămân în vigoare până când cei care au primit verdict de poliţie politică decid să atace verdictele în justiţie. “Practic, acum oricine se poate adresa justiţiei şi poate ataca deciziile noastre”, explică Mircea Dinescu.
Dinescu: „Nişte borfaşi de dinainte de ’89, nişte purcei în purpură”
Membrii CNSAS au primit ieri cu stupefacţie vestea de la Curtea Constituţională. Părintele legii deconspirării, Constantin Ticu Dumitrescu, a spus, la Mediafax, că e „şocant, intolerabil şi imoral” ca CNSAS să fie decapitat. El s-a declarat surprins de faptul că raportorii acestei hotărâri - între care Nicolae Cochinescu -, în cei şapte-opt ani de când funcţionează CNSAS, nu s-au gândit să o facă decât acum, în procesul cu Dan Voiculescu. “Nu dă bine nici pentru domnul Voiculescu, dar mai ales dovedeşte fără nici un fel de dubiu că PSD, acum, când se apropie perioada electorală, se teme ca instituţia CNSAS să funcţioneze”, a spus Ticu Dumitrescu.
Mai vehement, Mircea Dinescu a spus că nu este surprins de faptul că judecătorii constituţionali au decis să oprească deconspirarea în ajun de alegeri: „Nu ne-au desfiinţat până acum, pentru că aveam la dispoziţie numai 7000 de dosare. Acum avem 2 milioane şi ce avem acolo e periocol public în acest an electoral. Cei de la Curtea Constituţională sunt borfaşi de dinainte de ’89, nişte purcei în purpură. Tovarăşul Andon le-a spus că noi secretăm venin anticonstituţional şi ei ne-au omorât în trei secunde. E o mare lovitură”. Dinescu şi-a anunţat ieri demisia din Colegiu.
Si evident ca Felix , cel mai mare dintre securisti, jubileaza. Nu ii este rusine de poporul asta?
Sursa:Gandul.info

Comments