Războiul deschis cu pungile de plastic începe şi în România

Românii ar putea fi obligaţi în curând să plătească pungile de plastic pe care le primesc acum gratis la cumpărături. Iniţiativa aparţine Ministerul Mediului care vrea să reducă astfel poluarea, pentru că plasele sunt greu biodegradabile, dar şi să strângă bani pentru proiecte de mediu.

Principalii furnizori de pungi de plastic gratuite sunt centrele comerciale. Lupta cu pungile nu s-a dus numai în România. Prima ţară europeană care a învins punga de plastic a fost Irlanda.

Din 2002, cine vrea pungă la cumpărături plăteşte 15 eurocenţi. Până la introducerea acestei măsuri, fiecare irlandez folosea, în medie, 342 de pungi pe an. După interzicerea pungii gratuite, în doar o jumătate de an s-au strâns, cu banii din pungi, 3,5 milioane de euro, care au fost folosiţi pentru proiecte de mediu. În final, măsura a determinat reducerea cu 90% a numărului de pungi de plastic în Irlanda.

În mai multe ţări din lume, autorităţile, sensibilizate de organizaţiile ecologiste, dar şi de studiile medicale, au declarat război ambalajelor din plastic. Considerate revoluţionare în anii 50-60, acestea au devenit adevăraţi duşmani ai naturii. Fabricate pe bază de petrol, ceea ce presupune costuri ridicate, pungile de plastic distrug fauna acvatică, sunt nocive pentru sănătatea omului, blocheză sistemele de canalizare şi sunt un un pericol chiar şi pentru circulaţia rutieră.

Sursa: Realitatea

Comments

Popular posts from this blog

"Poze Soc" din Lost - Gafa la Antena 1

De citit astazi despre bolovanul Marga si plagiatorul Ponta