Babuinii conduc Romania - astazi Crin Antonescu

"Atunci când Preşedintele Emil Constantinescu mi-a vorbit pentru prima dată despre simpozionul dedicat Levantului, vă mărturisesc că am fost brusc transportat în timp, poate fiindcă am crescut la Tulcea, portul de la gurile Dunării, şi acolo, chiar în anii în care planificarea comunistă se lupta cu succes împotriva pitorescului şi a tradiţiei, Levantul era şi este încă, într-un fel, o realitate palpabilă în policromia numelor de persoane, în pluralismul comunităţilor etnice şi religioase, în bogăţia şi diversitatea tradiţiilor, în cursul încărcat de istorie al marelui fluviu, care uneşte atât de vizibil Occidentul şi Orientul, Tulcea păstra şi mai păstrează, ţin eu să cred, încă o savoare levantină, pe care tema acestei conferinţe mi-a trezit-o, aşa cum ne trezeşte o asemenea temă tuturor amintirea copilăriei, aventurile lui Sinbad sau ale lui Ulisse, asemănătoare şi totodată deosebite, în atâtea feluri, sau amintirea tinereţii atunci când eram fascinaţi de marea aventură a întâlnirilor mereu repetate şi, într-un fel, mereu eşuate dintre Orient şi Occident, Alexandru cel Mare, succesorii săi, regatele greco-elenistice ale estului-mediteranean, marea aventură a cruciadelor cu Godefroy de Bouillon, Richard Inimă de Leu, Saladin, cu numele de locurile ale memoriei, tot acel ţinut pe care cavalerii templieri sau ospitalieri îl apărau şi îl exploatau"

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-14865360-cum-vorbit-crin-antonescu-intr-singura-fraza-despre-emil-constantinescu-tulcea-levant-sindbad-ulise-alexandru-cel-mare-richard-inima-leu-saladin.htm?cfnl=

Comments

Anonymous said…
dating pakistan sex for chinese http://loveepicentre.com/articles/ shemales personals dating marraige
interracial dating sites in chicago [url=http://loveepicentre.com/faq/]dating mim strats[/url] canadian pinoy dating
uk free dating [url=http://loveepicentre.com/]dating free jewish services 20[/url] dating much younger women [url=http://loveepicentre.com/user/crystabel/]crystabel[/url] vietnamese customs dating

Popular posts from this blog

Babuinii conduc Romania - astazi babuinul Relu Fenechiu

The 10 Best Authors of Children’s Literature