Degeaba zambiti in spatele aparatului meu, degeaba suferiti ore in sir in fata lampilor orbitoare, eu nu sunt vrajitoare, nu sunt in stare sa fac minuni, n-am sa pot niciodata sa va transform chipurile…sunt o biata fotografa trista si rea…Jocul meu cinic sau stupid trebuie sa ia sfarsit odata…-rasesem prea mult de ceilalti, era timpul sa termin de-acum, sa fac ceva, nu stiam insa ce anume…In fiecare pierdeam ore in sir cu un joc exasperant pe care-l gandisem intr-o noapte fara somn. Semana cu jocul de carti, desi nu era vorba de asa ceva… Era un joc cu fotografii, fotografiile aveau marimea unor carti de joc, nu avea importanta cate erau…treizeci si doua, cinzeci si doua, puteau fi oricate…nu le numarasem niciodata…fotografii de barbati si de femei, din cele mai diverse profesii, varste, stari sociale, stari fiziologice, oameni aflati in fruntea sau in marginea societatii, tipuri pline de vitalitate, sau dimpotriva, plate, dure, fara vlag...