"Din negura timpului, la noi, înţelegerea profundă, adevărata situare a semnificaţiei cuvîntului popor s-a învecinat întotdeauna cu ideea, nu tocmai măgulitoare, de prostime. Norodul , gloata, masa, talpa ţării, sărăcimea, ţărănoii, plebea, prostimea, gherţoimea, ţopîrlănimea – sînt doar cîteva dintre cuvintele mai noi sau mai vechi ale limbii române care îmbrăţişează, cu grijă părintească, accepţiunea cuvîntului popor. " "La noi, dragostea de tradiţie a fost mai puternică decît fluturarea idealurilor. Iar respectul pentru compatrioţi, consideraţia faţă de demnitate fiecăruia au trăit mai ales duminica, vag, la slujbă, prin amintirea iubirii aproapelui. Cu alte cuvinte, nu prea ne-a păsat de felul în care ne vedem pe noi înşine, nici ca indivizi, nici ca formă de existenţă comunitară. Aşa se face că, şi la ora asta, o dată pe an, de Ziua Naţională, ne ambalăm compatrioţii în cele mai frumoase cuvinte. În restul zilelor, dincolo de lumina reflectoarelor, turnăm în capu...