Nichita Stanescu

Pot să stau uneori în fata unui copac cu ochii deschisi si să-l si visez în acelasi timp. Si să prefer să-l visez.

Desi inima mea este
ascunsa intre coaste,
sa vezi tu ce poveste:
mi-e foarte dor de tine.
Desi schiopat putin
si ma doare,
oh, de la o vreme ma doare
creanga cea groasa si cea mare
de care s-a spanzurat altul,
sa vezi si tu ce poveste,
oh, ce poveste:
mi-e foarte dor de tine.
Cred ca a trecut timpul,
cred ca a apus luna,
pe camp au iesit la intuneric
soarecele de camp si inorogul feeric,-
sa vezi si tu ce poveste:
mi-e foarte dor de tine.
Desi ai inima inlauntrul tau,
si ascunsa sub coasta,
mi-e foarte dor de tine.

Tu ai un fel de paradis al tau
in care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben in ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii in moarte.
Tu ai un fel al tau senin
de-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud, a orei,
cand cerul devine nou si rece
si harta serii fara margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.

eşise'n calea sufletului meu
aiurea , din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele di de lut
ardea pe strazi si nu l-am cunoscut.

În felinaele cu iz de scrum
ochi de pisică-mi licăreau in drum
şi pasul greu mi se-aşternea nătîng
...şi fluieram , aşa, ca să nu plîng.

Dar tot credeam că poate viermii moi
nu cresc in ochii mai pustii şi goi,
nici în surîsul meu nedăruit
şi tot credeam că poate n-am murit.

Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut şi, gol de gand,
trecui aşa'nainte, fluierînd.

Sursa: http://autori.citatepedia.ro/