Tomas Tranströmer - poezie

Pietrele Pietrele pe care le aruncăm, le aud cum cad prin ani, limpezi ca lumina zilei. În vale, faptele clipei, descumpănite, galopează, strigând din vârf de copac în vârf de copac, dar amuţesc în aerul mai rarefiat decât cel al prezentului, şi alunecă, precum rândunicile, din vârf de munte în vârf de munte, până ce dau de platourile cele mai depărtate, de la hotarul fiinţei. Acolo toate acţiunile noastre, limpezi ca lumina zilei, se prăbuşesc nu în abis, ci în noi înşine. Conexiune Priveşte copacul cenuşiu. Cerul a curs prin fibrele lui jos, în pământ – un nor sfrijit e tot ce rămâne după ce pământul a băut. Spaţiul cosmic furat se învârteşte în împletitura de rădăcini, se răsuceşte şi devine verdeaţă. – Scurtele clipe de libertate urcă din noi, trec învolburate prin sângele zeiţelor Parce şi o pornesc mai departe. Espresso Cafeaua neagră la un restaurant-grădină cu scaune şi mese pestriţe ca insectele. Distilări preţioase umplute cu aceeaşi tărie ca Da şi Nu. Ea este adusă din cafeneaua întunecoasă şi se uită în soare fără să clipească. În lumina zilei un punct de negru binefăcător care se varsă repede într-un client livid. E asemeni picăturilor de profunzime neagră pe care uneori sufletul le distilatează şi care dau un ghiont binefăcător: Pleacă! Îndemn să deschizi ochii. mai mult pe http://www.romlit.ro/tomas_transtrmer