Cele 10 metode de furt brevetate de LIviu Dragnea

Anchetatorii spun că Liviu Dragnea a creat un „sistem naţional de influenţă" pentru a determina autorităţile publice centrale, judeţene şi locale aflate sub controlul politic al formaţiunii politice, de a se implica creşterea numărului de voturi la referendum. Iată care erau metodele aplicate de Liviu Dragnea, prezentate de procurori:

 - Exercitarea de presiuni asupra preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi asupra membrilor acestora pentru a falsifica semnăturile alegătorilor pe listele de vot şi a introduce în urne un număr suplimentar de buletine;

 - Folosirea unei urne mobile în condiţii contrare legii (fără a exista cereri în acest sens depuse în termen şi aprobate corespunzător);

 - Obţinerea pe căi ilicite de informaţii, în fiecare oră, despre numărul de persoane care şi-au exercitat dreptul de vot şi despre modul în care s-a votat în unele secţii de votare;

 - Practicarea votului multiplu;

 - Schimbarea pe listele suplimentare a ultimei cifre din CNP-ul unor persoane a căror semnătură a fost falsificată pe listă, pentru a nu permite programelor de calculator specializate să identifice votul multiplu;

 - Practicarea „turismului electoral" - adică a deplasării organizate de importante mase de persoane, cu ajutorul autobuzelor, microbuzelor etc., pentru a vota multiplu, atât în secţia de votare la care au fost arondaţi, cât şi la alte secţii de votare din ţară;

 - Falsificarea de semnături în numele unor persoane decedate, rămase înscrise pe listele electorale;

 - Falsificarea de semnături ale multor alegători, plecaţi din ţară în momentul referendumului;

 - Votul exercitat de minori, interzişi judecătoreşti şi persoane cărora le-a fost interzis dreptul la vot printr-o hotărâre judecătorească penală;

- Neaplicarea autocolantelor cu menţiunea „VOTAT" pe cărţile / buletinele de identitate ale votanţilor.

http://www.adevarul.ro/actualitate/Manualul-_lui_Liviu_Dragnea_de_furat_voturi-editat_de_DNA_0_769123406.html

Comments

Popular posts from this blog

"Poze Soc" din Lost - Gafa la Antena 1

Bestoftheweb.ro 02/25/2012 (a.m.)

Babuinii conduc Romania - astazi babuinul Relu Fenechiu