Ramona Ursu - Ponta, prostănacule!

"" Domnule premier, eu cred că sunteţi un prostănac. Şi un mare mincinos. Şi un plagiator. Şi un iresponsabil. Şi un înfumurat.
Şi, domnule Ponta, mai cred despre dumneavoastră că nu prea gândiţi înainte să deschideţi gura. Că vă place aşa, ca la şedinţele de partid, să vorbiţi mult şi degeaba, eventual de unul singur. Pentru că oricum spuneţi nişte aberaţii, iar pe ceilalţi nu-i interesează.
Şi, domnule prim-ministru, mai cred că sunteţi şi un laş. Şi un ipocrit. Şi un slab, foarte slab politician. Iar locul pe care îl ocupaţi acum nu l-aţi fi meritat în Guvern nici dacă mai era, Doamne fereşte!, Iliescu preşedinte. Chiar dacă sunteţi unul dintre elevii preferaţi ai acestui mare comunist. Pardon, FSN-ist! Mă rog, PSD-ist.

Oh, domnule Ponta, mă iertaţi! Sunt convinsă că mă veţi înţelege. Mă mai ia şi pe mine, câteodată, gura pe dinainte. Nu ştiu ce e cu mine de m-am luat aşa de dumneavoastră. Mai ales în văzul tuturor! Dar am sentimentul că ştiţi cum e. Doar aţi trecut şi dumneavoastră prin astfel de momente. Exact ca declaraţiile acelea: „Nu Merkel votează la referendum în România!" sau „Nu vorbesc germană. Trebuie învăţată şi germana, este foarte clar, în Europa de astăzi. Dar sunt foarte mândru să vorbesc franceza". Continuate de „Realizez că am greşit, regret!". ""

tot articolul pe : http://www.adevarul.ro/ramona_ursu/Ponta-prostanacule-_Ssst-tresare_CrinPonta-prostanacule-_Ssst-tresare_Crin_7_772192780.html

Comments

Popular posts from this blog

"Poze Soc" din Lost - Gafa la Antena 1

Bestoftheweb.ro 02/25/2012 (a.m.)

Babuinii conduc Romania - astazi babuinul Relu Fenechiu